EXCLUSIV. Masoneria română s-a lepădat de controversatul Radu Ninel Bălănescu
La scurt timp după ce PUTEREA a semnalat că fostul autointitulat „șef al masonilor”, controversatul Radu Ninel Bălănescu, și-a plagiat teza de doctorat într-un mod grosolan, Marea Lojă Națională din România, printr-un comunicat de presă, s-a delimitat clar de acesta și, totodată, cere instituțiilor statutului să clarifice toate aspectele semnalate de presă.
”Radu Ninel Bălănescu a fost exclus din MLNR încă din 17 octombrie 2020”
”Domnul Radu Ninel Bălănescu a fost exclus din organizația noastră încă din 17 octombrie 2020. Ca urmare, Marea Loja Națională din România se delimitează categoric de aceste acte invocate în presă ale domnului Radu Ninel Bălănescu și de asocierea în orice mod a organizației francmasonice cu respectiva persoană, care aduce grave prejudicii imaginii noastre. Domnul Radu Ninel Bălănescu creează voit confuzie între Marea Loja Națională din România și o asociație al cărei președinte este, în care dânsul, personal, are anumite interese, inclusiv financiare, așa cum se precizează în toate articolele difuzate în mass-media. Pentru a crește confuzia în societate, respectiva asociație și-a asumat și adăugat denumirea Marii Loji Naționale din România”, se menționează în comunicatul MLNR (vezi documentul în facsimil).
MLNR: ”Instituțiile îndrituite să clarifice toate aspectele legate de plagiatul lui Radu Ninel Bălănescu”
Totodată, MLNR ne-a comunicat că ”În momentul de față, Marea Loja Națională din România a deschis o serie de acțiuni în instanță împotriva numitului Radu Ninel Bălănescu, pentru o serie de fapte contrare intereselor organizației de-a lungul timpului, profitând de poziția pe care a deținut-o”. Mai mult, ”Marea Loja Națională din România dorește ca instituțiile îndrituite și structurile abilitate ale acestora, să ia act și să clarifice toate aspectele legate de ceea ce presa relatează cu privire la teza de doctorat a domnului Radu Ninel Bălănescu, la titlurile didactice și distincțiile care i-au fost acordate ca și consecință a titlului de doctor obținut, asupra cărora organizația noastră nu poate face aprecieri.”
PUTEREA a semnalat recent că fostul autointitulat ”șef al masonilor”, controversatul Radu Ninel Bălănescu este acuzat de plagiat grosolan (https://www.puterea.ro/exclusiv-fostul-autointitulat-sef-al-masonilor-controversatul-radu-ninel-balanescu-implicat-intr-un-scandal-urias-de-plagiat/).