Exclusiv: Nicu Ceaușescu, văzut de prieteni: „Dizident, cult, mare lider”. Singura dispută: a fost sau nu și un mare liberal?

Multe sunt superlativele din vocabularul comunist și cu toate au venit la slujba de pomenire a lui Nicu Ceaușescu foștii colaboratori sau prieteni. Miercuri, 1 septembrie, fiul fostului cuplu prezidential ar fi serbat 70 de ani. Peste trei săptămâni și jumătate se vor împlini însă 25 de ani de la moartea celui care era văzut drept urmașul tatălui la scaunul de președinte al României.

Câteva zeci de prieteni și apropiați au ținut să-l omagieze, miercuri, în Cimitirul Ghencea, unde este înmormântat. Anca Ionescu, fostul translator al lui Nicu Ceaușescu, Șerban Cionof, autorul discursurilor mai multor lideri comuniști, bunul prieten Serghei Mizil sau Ion Toma, ce a preluat de la Ceaușescu jr. conducerea UTC puteau fi văzuți în mulțime.

În primul rând, tăcut, fostul cumnat, profesorul Mircea Oprean.

Scurta reîntâlnire

„Clasa UTC, începem!” bate autoritar din palme o doamnă în vârstă. Se face liniște și zeci de privire se întorc spre ea. Flancată de preot, stă lângă mormântul lui Nicu Ceaușescu.

Aici au ajuns, de mai bine de jumătate de oră, câteva zeci de persoane pe care le leagă, în primul rând, trecutul: mai toți au făcut parte din elita Uniunii Tineretului Comunist (UTC) român. Iar Nicu le-a fost președinte, far călăuzitor, prieten.

Au lăsat două flori sau chiar un buchet întreg pe marmura ce acoperă cavoul lui Nicu Ceaușescu. La zece metri mai în spate, și pe cavoul părintesc, gol în urmă cu jumătate de oră, încep să poposească flori.

Bine îmbrăcați (cu vagi excepții), se salută și schimbă scurt informații între ei.

„Trăiți, don director”

„A murit Capotă Rodica, săptămâna trecută”

„Să vezi ce-a făcut fii-mea: a plecat la studii în Statele Unite și am fost convins că nu se mai întoarce. De unde: a venit în țară și s-a întâlnit cu unul din Franța, a schimbat mesaje cu ăla vreo două luni pe Fecebook și acum s-a mutat în Europa”.

Viața trece și prin ei ca prin orice altă categorie de oameni. Formau „eșalonul doi”, pregătit să preia puterea comunistă după căderea bătrânilor. Nu a mai fost cazul. Cel puțin, nu la vedere.

„Cel mai iubit fiul al poporului” doi

După o scurtă slujbă de pomenire, câțiva dintre cei prezenți încep să-i evoce amintirea lui Nicu. Când vorbesc de Nicolae Ceaușescu, „cel mai iubit fiu al poporului” până în 1989, spun că „tatăl lui era secretarul Partidului Comunist Român și șeful statului”.

Nimic odios, cuvântul „dictator” nu pare a fi intrat în dicționarul foștilor membri UTC, fiind folosită, simplu, formula de „domnul” Nicolae Ceaușescu. Nici măcar „tovarăș”. În loc de Revoluție vorbesc de „răsturnările politice din 1989”. Și „împușcarea” e înlocuită cu „tragica moarte”.

„Nicu Ceaușescu ne aducea nouă tihna proiectelor pe care le stabilea, își asuma curajul deciziilor, era un foarte bun și de viitor lider politic”, începe tăvălugul laudativ Ion Toma, care a preluat în 1987 conducerea UTC de la Nicu Ceaușescu, devenind totodată și ministru al Tineretului în România socialistă.

Universiada din 1981, Anul Internațional al Tineretului (1985) sunt pomenite drept proiectele reprezentative pentru fiul cuplului Ceaușescu.

„Dragostea față de colectivul pe care l-a coordonat, nu i s-a putut reproșa o atitudine nepotrivită”, plusează portretistic Toma.

Cât privește cuplul prezidențial, împușcat la Revoluție, el este văzut drept un cuplu de martiri ce au preferat mai bine să moară decât să înstrăineze avuția națională. Vorbitorul nu sesizează ironia supremă, de a cere să-i canonizezi pe cei care au excelat în dărâmarea bisericilor și oprimarea cultelor religioase.

Globul ca distracție

„Unde vrei să mai mergem?, mă întreba. Rotea globul și punea degetul așa, la întâmplare”, își amintește Anca Ionescu, timp de zece ani traducătoarea lui Nicu Ceaușescu. „Citea enorm, puteai discuta cu el orice, de la fotbal, la medicină”, mai adaugă ea câteva tușe portretului superlativ. În opinia sa, a fost și cel mai mare dizident pentru că reacția fiului la politica monetară a tatălui a ținut leul în viață.

În oceanul de consens apare însă, și o insuliță a disputei, iute scufundată: a fost Nicu Ceaușescu și un mare liberal, cum se tot spune?

„Fără să-i contrazic pe cei care folosesc asemenea expresii, vreau să spun că Nicu nu a fost liberal, a fost un om cu o judecată atentă, dreaptă, un lider care a prezentat frumos generația noastră, preocupat de averea țării și ceea ce înseamnă avut național”, încearcă Toma să lămurească lucrurile.

Totuși, când era mai bine?

Pentru tinerii comuniști, instalați deja sau doar pregătiți pentru butoanele puterii, alegere e destul de simplă: înainte! Au și o explicație.

„Unii spun că e mai bine acum, că plecăm în străinătate, că avem afaceri, că am dezvoltat nu știu ce, că unii dintre noi nu avem un apartament modest ci trei blocuri și patru vile, nu e mai bine așa? Aparent, lucrurile pot fi luate așa și aici e marea ispită în care a picat societatea românească. Mergem pe consolidarea avuției naționale și, în perspectivă, fiecare cetățean se dezvoltă frumos pe o avuție puternică, și aveam industria, cercetarea, agricultura sau dezvoltăm cetățenii, pentru că o țară cu cetățeni dezvoltați ar trebui să  fie o țară puternică? Realitatea arată că lucrurile nu stau chiar așa. Avem oameni care se simt puternici dar nu suntem puternici ca țară, la această oră”, concluzionează Toma, fostul lider UTC.

Evocările continuă, o doamnă își șterge o lacrimă scursă în dosul ramelor groase Gucci.

Serghei Mizil tace (mă rog, vorbește cu un apropiat, dar nu contribuie la evocarea publică).

„Ne vedem la 14, la restaurant Stadion, toată lumea este invitată”, se spune, în semn de despărțire.

Sărutări, strângeri de mâini, printre câteva glume și amintiri foștii tovarăși urcă în mașini, care a venit cu Mercedes și Land Rover în Mercedes și Land Rover, care nu în Opel, Skoda sau Toyota mai vechi.

Spre stația de autobuz din apropiere nu se îndreaptă nimeni.

În cimitirul gol, o pală de vând dă jos de pe cavoul cuplului Ceaușescu un buchet de crini imperiali și-l împinge, câțiva metri, spre aleea ce duce spre mormântul fiului lor, Nicu.