EXCLUSIV. Pălăria prea mare, chiar și pentru SIE, a afacerii de peste 500.000 dolari regizate de omul lui Grindeanu de la Radiocomunicații
Afacerea de peste 500.000 de dolari regizată la Societatea Națională de Radiocomunicații SA, în urmă cu doi ani, de directorul general Eugen Brad, promovat și garantat de fostul premier PSD Sorin Grindeanu, și pusă pe tapet de directorul tehnic Alin Constantin Tărchilă pune în pericol comunicațiile instituțiilor de forță ale statului, în special Serviciul de Informații Externe (SIE), ceea ce ar trebui să dea de gândit și de lucru DNA.
Contract cu dedicație
La data de 10 iunie 2019, SN Radiocomunicații SA a încheiat cu firma britanică NSSL GLobal Technologies reprezentată de Asif Rashid Muhammad contractul nr. 5.903/2019, prin care achiziționa un sistem de comunicații prin satelit (HUB) și 250 de terminale de abonat (VSAT) pentru Centrul de Comunicaţii prin Satelit de la Cheia-Prahova.
Numai că acest contract a ridicat de la semnare mari semne de întrebare pentru că directorul general de la SN Radiocomunicați SA, Eugen Brad, a preferat să achiziționeze aceste echipamente de la firma mai sus menționată, care, atenție, nu comercializează echipamente de radiocomunicații, ci doar furnizează servicii de comunicații.
Echipamente recondiționate de 200.000 dolari, vândute la preț de noi cu peste… 500.000 dolari
La 30 de zile de la parafarea contractului, pe 10 iulie 2019, firma reprezentată de Asif Rashid Muhammad deja expedia către Radiocomunicații din Redhill-Surrey Marea Britanie terminalele de abonat în valoare de 112.500 dolari.
Rapiditatea expedierii acestor terminale lasă de înțeles că se știa de mult timp de această achiziție și deja avea echipamentele pregătite pentru stația de la Cheia. Ulterior, pe 21.08.2019, au fost expediate din Oslo, Norvegia și echipamentele de comunicații propriu-zise (HUB) în valoare de 421.466,20 dolari.
Practic, firma din Marea Britanie a livrat echipamente de circa 533.966,20 dolari. Din acest moment apar surprizele și, totodată, încep problemele.
Deși sunt expediate din Marea Britanie, terminalele de abonat (VSAT) sunt de proveniență din Thailanda. În plus, la o simplă cerere de ofertă adresată producătorului thailandez, prețul ofertat de acesta este, atenție, la aproximativ 40% din prețul de achiziție al SN Radiocomunicații SA, adică de circa 210.000 dolari.
Mai mult decât atât, la deschiderea carcaselor pentru echipamentele de comunicații propriu zise (HUB-ul de comunicatie), specialiștii de la societatea condusă de Eugen Brad SNR au constatat imediat că respectivele seturi de componente nu sunt noi, ci, atenție, recondiționate.
Tărchilă: Merge și așa că sunt în garanție
Este de semnalat faptul că responsabil de acest proiect este directorul tehnic Alin Tărchilă, fiind și cel care a dirijat inclusiv procedura de achiziție.
Dar, surprinzător, acesta le-a transmis specialiștilor că echipamentele o să funcționeze foarte bine pentru că „prețul a fost foarte bun” și nu vor fi probleme pentru că „oricum sunt în garanție”. Numai că în contract era stipulat foarte clar că produsele furnizate de firma din Marea Britanie trebuie să fie noi și nu recondiționate.
Antena parabolică „umflată” cu 2 metri de interesele tandemului Brad-Tărchilă
Imediat după sosirea echipamentelor, specialiștii de la SN Radiocomunicații SA au încercat montarea acestora și punerea în funcțiune în regim de urgență. Dar, primele probe tehnologice au fost un eșec total, deși s-au încercat o mulțime de improvizații și soluții alternative pentru a putea aduce, totuși, sistemul în parametrii solicitați.
Pe lângă faptul că echipamentul de comunicații era vechi, adică recondiționat și nu nou, concluzia specialiștilor de la SN Radiocomunicații SA a fost una uluitoare și incredibilă: acesta era dimensionat pentru o antenă parabolică de 16 metri, și nu pentru antena de 14 metri pe care o utilizează SN Radiocomunicații SA. Incredibil, dar adevărat!
Într-un final, specialiștii societății struniți de tandemul Brad-Tărchilă au reușit să încropească o soluție cât de cât funcțională, dar departe de parametrii optimi de funcționare, evitându-se pentru moment un scandal uriaș cu instituțiile statului român.
Semnalul amplificat de… zgomot
Marea problemă pe lângă ingineriile „țesute” de Brad și Tărchilă este faptul că utilizatorii și clienții SN Radiocomunicații SA, mai ales Serviciul de Informații Externe (SIE), sunt afectați direct de aceste tranzacții regizate de cei doi directori.
Concret, singura cale de a corecta capabilitate de colectare unui HUB dimensionat pentru o antena de 16 metri, în realitatea concretă a antenei Radiocomunicații de numai 14 metri (nr. este vorba de diametrul utilizabil), este de a mări foarte mult amplificarea semnalului.
Dar amplificarea semnalului înseamnă și amplificarea zgomotului, ceea ce conduce automat la scăderea dramatică a calității și consistenței datelor trimise sau recepționate.
Vila de la Tâncăbești și multe, multe semne de întrebare
Rămâne de văzut cum va reacționa noul ministru al Cercetării, Inovării și Digitalizării, Ciprian Sergiu Teleman, dar mai ales instituțiile de forță ale statului, inclusiv SIE, despre această afacere păguboasă pentru SN Radiocomunicații SA, inclusiv pentru instituțiile de forță ale statului român.
De asemenea, rămâne un alt mare semn de întrebare de ce conducerea SN Radiocomunicații SA nu a achiziționat și elementele de satelit de la firma israeliană Gilat, unul dintre marii producătorii mondiali de echipamente din domeniu, care furnizase și antena parabolică și marea majoritate a echipamentelor de comunicație prin satelit folosite, de peste 25 de ani, la Cheia de SN Radiocomunicații SA.
O posibilă explicație a acestei afaceri extrem de păguboase ar putea fi descoperită, eventual de DNA, la Tâncăbești, unde directorul tehnic Alin Tărchilă a început să-și ridice o vilă superbă imediat după parafarea acestei afaceri și pe care speră să o finalizeze după tunul financiar pe care îl pregătește printr-o nouă achiziție controversată tot la Cheia.