Exclusiv. Pandemia a redus vânzările de hârtie igienică cu peste 10%. Prețurile, în schimb, au avansat cu circa 30%
Românii sunt mai atenți în pandemie la costuri și fac tot ce este posibil să le reducă acolo unde se poate. Așa, de exemplu, se întâmplă la hârtia igienică, un produs vital pentru viața de zi cu zi, dar la care unii sunt dispuși să optimizeze la maximum consumul. Producătorii spun că vânzările sunt mai mici cu 10-15%, însă,,este foarte probabil să fie și din cauza prețului tot mai mare, pe fondul scumpirii materiei prime, cu până la 30%, în acest an, iar, din păcate, tendința este de creștere în continuare.
Dacă la începutul anului, tona de materie primă costa circa 1.000 euro, până la sfârșitul lui 2021 se așteaptă ca prețul să crească în jurul a 1.350 de euro, după cum a declarat pentru Puterea Dan Andreescu, manager al copaniei Elfi, unul din principalii producători de hârtie igienico-sanitară din România.
Firma din Albota (Argeș) achiziționează materia primă din Grecia, iar prețurile sunt tot mai mari de la lună la lună, trend așteptat și pentru perioada următoare. Nu mai punem la socoteală costurile legate de transport, forța de muncă și multe altele.
Firma produce toată gama de hârtie igienică, de la cea standard, la produse premium, la care se adaugă prosoape de hârtie de diferite dimensiuni si ambalate în diverse moduri, acoperind toate segmentele de piață.
Temerile producătorilor
Marian Badulescu, administratorul companiei care produce hârtia igienică Topi, pe bază de produse reciclate, spune și el că este tot mai dificil să reziști în piață, din cauza costurilor de producție ridicate – numai prețul la hârtie a crescut “undeva la 25%, luna trecută”, dar și a concurenței mari. Materia primă este cumpărată din țară, iar prețurile sunt în creștere, poate și pentru că se strâng foarte greu deșeuri, mai ales acum în prag de iarnă.
“Vânzările au scăzut și din cauza prețului, undeva la 10-15%, noi suntem, însă, și mulți pe piață. Prețurile s-au mărit, pentru că s-a scumpit nu numai materia primă, ci și folia, etichetele, energia și mâna de lucru pe care n-o găsești. S-au adunat toate și suntem cam în genunchi”, a precizat pentru Puterea Marian Bădulescu.
Compania este prezentă de aproape zece ani pe piață, reușind să obțină fonduri europene pentru dezvoltare.
La rândul lui, Dan Andreescu, managerul Elfi, recunoaște și el că s-au dus vremurile când vânzările atingeau niveluri record, acum scumpirile sunt la ordinea zilei.
“Cerere este, dar toate se scumpesc. Nu mai este o mare cerere, așa cum a fost atunci când a început pandemia și nu se găsea hârtie igienică. Am avut o explozie a vânzărilor vreo lună și ceva, anul trecut, după care au scăzut, iar pe total a fost un pic mai mult”, a afirmat Andreescu.
Dincolo de temerile și de nesiguranța privind viitorul afacerii, producătorii dau asigurări că nu ne vom confrunta cu o criză a hârtiei igienice, așa cum s-a întâmplat, anul trecut, în pandemie în Marea Britanie, de exemplu. La noi, cel puțin, nu se pune problema.