Exclusiv. Porţile se deschid, colindătorii vin la fereastră, apoi în casă…Cel mai important ritual din Ajunul Crăciunului!

În Ajun de Crăciun, pe 24 decembrie, cu trăistuța după gât și căciula pe urechi, colindătorii merg din casă-n casă și cântă la ferestre…Nimic nu e făcut la voia întâmplării, mai ales când este vorba despre colinda românească.

Moș Ajun, fratele lui Crăciun, este celebrat pe 24 decembrie. În tradiția populară, se spune că Maica Domnului, când trebuia să îl nască pe Fiul lui Dumnezeu, umbla, însoțită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Fiind cuprinsă de durerile Facerii, cere adăpost lui Moș Ajun. Motivând că este om sărac, o refuză, dar o îndrumă spre fratele său, mai mare și mai bogat, Moș Crăciun. Maica Domului, ajungând la casa lui Moș Crăciun, este dusă de soția acestuia în grajd, unde dă naștere lui Iisus.

„În fiecare an auzim întrebări precum: <Ce este Crăciunul?>, <De ce se colindă?>, <De ce primesc colindătorii colaci?>. Ei bine, termenul Crăciun ne duce cu gândul la latinescul <creation> (creaţie, naștere). Sărbătoarea noastră creștină are în centru nașterea Pruncului Sfânt, petrecută la 25 decembrie. Bineînţeles că din acest context nu-l putem exclude pe Moş Crăciun, bătrânul  bun, cu barbă albă, care vine de departe, spre a aduce daruri copiilor cuminţi”, spune lector univ.dr.Petronela-Luminița Tucă, etnolog, președintele Asociației Culturale „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost„. Etnologul ne-a vorbit despre cum întâmpinăm Crăciunul printr-o serie de obiceiuri, care mai de care mai variate, mai bogate în desfăşurare după cum au fost perpetuate, unele cu substrat precreştin.

„Bună dimineaţa la Moş Ajun!”

Astfel, aflăm că, de regulă, după sărbătoarea Sfântului Nicolae, preoţii merg să ducă vestea apropierii Naşterii Domnului, din casă în casă, purtând icoana Naşterii Mântuitorului. „La noi, din bătrâni, s-a păstrat datina tăiatului porcilor la Ignat (20 decembrie). La 21 decembrie are loc solstiţiul de iarnă. Avem parte de cea mai scurtă zi şi de cea mai lungă noapte a anului. La solstiţiul de iarnă are loc naşterea solară. Romanii sărbătoreau la 25 decembrie <Sol Invictus>, naşterea solstiţială a Soarelui. Până la solstiţiul de iarnă, anul solar şi-a urmat parcursul. Putem spune că Anul Vechi îmbătrâneşte şi moare, făcând loc luminii şi unui nou an. Din acest moment, ziua începe să crească, iar noaptea descreşte. Aşadar, întunericul face loc luminii”, explică  lector univ.dr.Petronela-Luminița Tucă.

La români este foarte important ritualul colindatului în Ajunul Crăciunului şi etnologul accentuează acest aspect: „Porţile se deschid, colindătorii poposesc la fereastră, la uşă, apoi în casă, în funcţie de obiceiul local, intonând cântări augurale sau strigând: <Bună dimineaţa la Moş Ajun!>, acolo unde se întâlneşte datina piţărăilor (Muntenia şi Oltenia). Cu ani în urmă, nu era casă care să nu fie colindată. Porţile erau larg deschise, luminile se aprindeau, astfel încât, odată cu cetele de colindători gazdelor să le intre în casă bunăstarea. Preumblarea colindătorilor nu este întâmplătoare. Cetele pornesc, de regulă, dintr-un punct al satului, iar parcursul lor este circular, revenind, la final, în locul din care au plecat.

Colindatul este prezent din Ajunul Crăciunului până la Bobotează. În funcţie de zone, întâlnim colindatul copiilor, al flăcăilor, apoi li se face loc, în noaptea preumăblării, cea de Ajun, bătrânilor spre a rosti colinda şi spre a străjui satul, alungând orice rău, făcând loc bucuriei şi veştilor bune”.

Se cântă într-un fel la fereastră, în alt fel în prag şi în alt mod în casă

Colindătorii sunt răsplătiţi cum se cuvine de gazdele lor. Ei primesc în primul rând un colac. Mai primesc şi bani, cârnaţi, nuci, mere, pere, portocale şi alte bunătăţi pregătite special pentru ei. „Potrivit etnologului Ofelia Văduva, sensul primordial al cuvântului colac este cel de aluat, făcut din făină de grâu, copt în cuptor, cu formă rotundă, plină sau asemănătoare cu un inel, fiind oferit în felurite ocazii: preoţilor, ce mijlocesc relaţia dintre lumea profană şi divinitate şi semn al legăturii cu spiritele străbunilor, colaci de botez, de scăldătoare, dăruiţi naşilor sau moaşei, colaci de nuntă, dăruiţi mirilor, naşilor, cuscrilor etc, colaci de înmormântare, colaci oferiţi în dar colindătorilor. Sunt daruri ritualice, oferite cu bucurie pentru vestea minunată adusă lumii”, mai adaugă Luminița Tucă. Care mai evidențiază că ritualul colindatului – cu o mare vechime – are o serie de uzanţe sociale şi chiar de interdicţii.

„Nu se colindă oricând. Există sate din Transilvania unde, astăzi, localnicii refuză să zică o colindă dacă nu a sosit vremea zicerii ei, adică postul Crăciunului, existând credinţa că persoana care încalcă interdicţia se va îmbolnăvi, se va umple de bube”. În ceea ce priveşte repertoriul, colindele sunt extrem de variate. Se cântă într-un fel la fereastră, în alt fel în prag şi în alt mod în casă. „Atunci când gazda îi invită pe colindători în tindă, aceştia au posibilitatea de a ura de bine, după caz, fetei de măritat, feciorului de însurat, de a-i cânta pădurarului, dacă gazda este pădurar, de a-i cânta păcurarului, dacă acesta merge cu oile, de a-i cânta primarului, dacă gazda este mai marele locului, de a-i cânta preotului.

Să fim mai buni, să colindăm, să ne aşezăm împreună la masă

Avem de-a face cu o serie de colinde profesionale, cosmogonice, familiale, de fată, de flăcău, colinde solare, colinde despre leu şi despre dulful  de mare, colinde cu tematică biblică – referindu-ne, la Naşterea Domnului sau la Colindul lui Adam, cât şi la alte tipuri de colinde, repertoriul fiind vast”, subliniază Luminița Tucă.  De parte de a încheia acest subiect, plin de adânci semnificații în sânul poporului roman, etnologul specifică faptul că aceste situaţii, în care totul se desfăşoară în rost, sunt ideale şi aparţin păstrătorilor de datini: „De altfel, este important faptul că, iată, colindatul de ceată bărbătească a fost inclus pe lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al UNESCO. Sărbătoare a luminii ce are în centru Naşterea Domnului, Crăciunul ne uneşte, ne determină să renaştem sufleteşte, să fim mai buni, să colindăm, să ne aşezăm împreună la masă, să aducem în inimile celor dragi bucuria”.

Se spune că primele colinde de Crăciun au fost rostite de îngerii care au vestit păstorilor din Betleem naşterea Mântuitorului. De aceea, colindatul începe în Ajunul Crăciunului. Colindele de Crăciun sunt un fel de învăţătură populară despre Naşterea Domnului. Cum se spune în popor, în poporul acela de la satele care respectă tradiția (încă) se cântă de Prunc, de Maica Sa, de peşteră, de iesle, de Stea, de magi. Iar răspunsul potrivit dat colindătorilor este „Nașterea Domnului să vă fie de folos”. Sau „Naşterea Domnului cu folos sufletesc!“. Ori “Crăciun binecuvântat”.