EXCLUSIV Surse BOR: De unde ar putea veni simpatia lui IPS Teodosie pentru Putin?
Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a oferit încă o declarație controversată, afirmând joi, în cadrul unei emisiuni la Radio Dobrogea, că președintele rus Vladimir Putin este judecat greșit.
“Domnul Putin care este atât de vehiculat în zilele acestea și văzut atât de negru, nu e negru așa cum îl prezintă toată lumea. Am spus și o spun, fără frică, este cel mai mare ctitor la Sfântul Munte (Athos-n.r.) și la Ierusalim dar și în țara sa. Și Putin și Medvedev sunt ctitori și am fost pe urmele lor în excursie și m-am minunat câte jertfe au făcut și noi îi judecăm ca pe niște răufăcatori”, a afirmat IPS Teodosie.
Ziarul Puterea.ro a încercat să afle de unde vine această poziție a Arhiepiscopului Tomisului, contactând o sursă din apropierea Patriarhiei Române, care a dorit să-și păstreze anonimatul.
“Faptul că IPS Teodosie nu este bine văzut de către Patriarhie nu mai este o noutate, însă imaginea sa a devenit din ce în ce mai negativă și în Sfântul Sinod Ecumenic. Dacă se bucura de o simpatie crescută privind poziția sa la începutul pandemiei, acest lucru nu mai este valabil astăzi. Teodosie pulsează pentru că această atitudine îi aduce capital de imagine, sperând să poată crea Mitropolia Tomisului. Patriarhia încearcă să gestioneze situația însă nici nu poate lua măsuri dure. Teodosie știe că este apărat de autonomia eparhială, iar orice decizie dură venită din zona Patriarhiei ar creea precedente periculoase, existând chiar riscul unei rupturi în cadrul BOR”, a declarat sursa Puterea.ro
“Simpatia pentru IPS Teodosie scade totodată și în rândul clericilor, mai ales cu acest discurs putinist. Marea parte a preoților și teologilor sunt școliți în Vest, au o viziune occidentală. Aș spune că o proporție de maxim 30% din totalul clericilor pot fi seduși de acest discurs. Situația stă puțin diferit însă în rândul profesorilor de religie. E clar că Teodosie are un PR în spate, mișcările sale publice fiind bine calculate. În rândul clericilor nu se cunosc totuși legături speciale între Teodosie și Biserica Rusă. Cel mai probabil a existat o aproipiere pe fondul prezenței tot mai crescute a Arhiepiscopului Tomisului la Sfântul Munte Athos. Teodosie a fost bine primit acolo de către partea slavă. A și slujit. Este o filieră interesantă, însă Teodosie uită că foarte mare parte a ctitoriilor românești sunt deținute de către partea slavonă, preluate în condiții vitrege pentru Biserica Ortodoxă Română, care deține doar un schit. BOR este văduvită de către ruși”, a mai adăugat sursa Puterea.ro.
La rândul său, purtătorul de cuvânt al Patriariei Române, Vasile Bănescu, a declarat că afirmația de susținere a lui IPS Teodosie față de Vladimir Putin este o reacție personală și nu reprezintă poziția BOR.
„Așa cum deja se știe, arhiepiscopul Teodosie obișnuiește să se pronunțe sui generis inclusiv pe teme extra-bisericesti. În virtutea autonomiei eparhiale de care se bucură și pe care alege să o folosească adesea în mod original, are desigur dreptul să se exprime liber pe orice temă, fără ca asta să însemne că se exprimă în numele BOR, ci în nume strict personal. Mai ales atunci când își exprimă preferințe sau varii afinități în legătură cu anumite persoane”, a precizat Vasile Bănescu.
Sursa Puterea.ro susține totuși că este nevoie de un mesaj mai ferm din partea Patriarhiei pentru a legitima poziția oficială a BOR.
“În rândul clericilor se așteaptă și o poziție oficială venită din partea unui vicar sau chiar din partea Patriarhului. Faptul că doar purtătorul de cuvânt are pozițiile publice nu este atât de convenabil. Dacă privim în trecut, vedem că instituția purtătorului de cuvânt poate fi sacrificată atunci când Patriarhia vrea să schimbe mesajul de comunicare publică. A se vedea cazul Stoica la Colectiv sau cazul Ionuț Mavrichi. Inclusiv purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului se leagă de această situație, spunând uneori că poziția omologului său de la Patriarhie nu reprezintă totodeauna poziția BOR”, susține sursa Puterea.ro