Exclusiv: Veste proastă pentru milioane de români: Rectificarea bugetară le-a tăiat ajutorul de încălzire
Proaspăt adoptata rectificare bugetară a tăiat 63,7 milioane lei din ajutorul pentru încălzire, de care ar trebui să beneficieze cei mai săraci dintre români. La începutul lunii noiembrie, ministrul Muncii, Raluca Turcan, anunța că peste jumătate de milion de familii au depus deja cereri de sprijin la primăriile de care aparțin.
Este vorba de „Ajutorul pentru încălzirea locuinţei cu lemne, cărbuni şi combustibili petrolieri” de care beneficiază familiile sau persoanele singure cu un venit mediu net lunar de până la 1.386 lei/persoană în cazul familiei și până la 2.053 lei, în cazul persoanei singure.
Cei mai mulți bani, aproape 4 milioane, au fost tăiați la rectificarea bugetară de vineri de la județul Dolj, urmat de Bacău, Buzău și Vaslui, fiecare cu câte 3 milioane.
Conform legii, ajutorul se oferă numai pentru un singur sistem de încălzire, familiilor ori persoanelor singure care nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinţei, pentru o singură locuinţă (pentru locuinţa de domiciliu sau de reşedinţă) și doar consumatorilor vulnerabili care nu deţin altă formă de încălzire, au fost debranşaţi de la furnizarea energiei termice sau a gazelor naturale şi au contracte valabile de furnizare a energiei electrice (în cazul solicitării ajutorului pentru încălzirea cu energie electrică).