EXCLUSIV: Vin banii de la APIA pentru plantele aromatice. Muștarul și coriandrul, pe primele locuri
Anunțat în premieră, în acest an, programul de susținere a producției de plante aromatice nu s-a ridicat la înălțimea așteptărilor, dovadă fiind și faptul că nu s-a cheltuit nici măcar jumătate din suma alocată, fondurile fiind redistribute către producția de legume în spații protejate. În total, au fost depuse doar 88 de cereri pentru o suprafață de peste 3.000 hectare, potrivit datelor Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).
Cererile de înscriere în Program, însoțite de documentele obligatorii, s-au putut depune până la data de 30 iunie 2021, respectiv 15 octombrie 2021 pentru documentele justificative care atestă obținerea producției.
Adrian Pintea, directorul general al APIA, spune că la acest moment verificările au fost finalizate, urmând ca de săptămâna viitoare să înceapă și plățile.
„Sunt 88 de cereri depuse pentru o suprafață de 3.067 de hectare. Muștarul se află pe prima poziție cu 1.922 de hectare, urmat de coriandru – 1.109 hectare, fenicul – 15 ha, cimbru – 17 ha și busuioc – 1,82 ha”, a declarat pentru Puterea Adrian Pintea.
Suprafețele cu plante aromatice s-au tot redus, în ultimii ani. Pe o piață în care cererea HoReCa s-a redus semnificativ din cauza pandemiei de COVID-19, în special, dar și a lipsei unităților de procesare, interesul fermierilor pentru aceste culturi rămâne scăzut.
Ce sume primesc cultivatorii
Plafonul total alocat acestei scheme de minimis a fost de 6 miliaone lei, din care s-au cheltuit doar 2,27 milioane lei.
Valoarea/suprafață a ajutorului de minimis este de :
– 2600 euro/ha, dar nu mai puțin de minimum 0,5 ha pentru busuioc;
– 3400 euro/ha, dar nu mai puțin de minimum 0,5 ha pentru cimbru;
– 100 euro/ha pentru coriandru;
– 200 euro/ha pentru fenicul;
– 150 euro/ha pentru muștar.
Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi / întreprinderi unice nu poate depăşi suma de 20.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare, în cursul exerciţiului financiar actual, respectiv anul depunerii cererii de înscriere în program şi în cele două exerciţii financiare precedente.