Exercițiu NATO, început de ieri, cu 15.000 de militari din 17 țări în România
Declarațiile belicoase ale Rusiei nu au rămas fără răspuns, iar la finalul Summitului B9, la care a participat online și președintele american Joe Biden, Klaus Iohannis, a declarat că este nevoie de o creștere a prezenței militare aliate, inclusiv a SUA, în România și în sudul Flancului Estic. Mai mult, în România a început ieri cel mai mare exercițiu NATO din ultimii 25 de ani la care vor lua parte 15.000 de militari din 17 state ale Alianței. Desfășurare de forțe vine la câteva săptămâni după ce Putin a trimis 150.000 de militari la granița cu Ucraina.
Militarii trimiși de SUA în România vor urmări capacitatea de reacție a aliaților, mai ales că în actualul context de securitate, consolidarea cooperării în cadrul NATO este tot mai necesară.
Klaus Iohannis a militat în cadrul Summitului B9 pentru o creștere a prezenței Alianței în regiune pentru a răspunde provocărilor de securitate.
„Am subliniat, în schimbul de opinii cu omologii mei, faptul că acțiunile destabilizatoare ale Rusiei din regiune sunt îngrijorătoare și contribuie la menținerea unui accentuat climat de insecuritate. Situaţia îngrijorătoare de securitate din Marea Neagră – despre care am discutat pe larg – ne-a dovedit că trebuie să ne menţinem vigilenţa. Așadar, NATO trebuie să continue să își întărească postura de descurajare şi apărare, în special pe Flancul Estic, în mod unitar și coerent, de la Marea Baltică la Marea Neagră. De aceea, am pledat – inclusiv în discuția cu Președintele Biden – pentru o creștere a prezenței militare aliate, inclusiv a SUA, în România și în sudul Flancului Estic, spune Klaus Iohannis, președintele României:
Aliații vor sta în România toată luna, iar antrenamentele vor fi și pe uscat și pe apă. Pe lângă miile de militari, aliații NATO adus în România și zeci de aeronave. SUA au venit cu elicoptere de atac și de transport, care vor fi folosite până la finalul lunii în toate exercițiile.
Azi începe un al doilea exercițiu de amploare, cu trageri reale, la Centrul de Luptă din Smârdan, județul Galați. Acesta are rolul de a verifica capacitățile comandanților de a conduce misiuni multinaționale.