Exim Banca Românească susține programul guvernamental ,,StudentInvest”

Publicat: 11 sept. 2024, 17:39, de Autor: George Andrei, în ECONOMIE , ? cititori
Exim Banca Românească susține programul guvernamental ,,StudentInvest”

Exim Banca Românească continuă să acorde tinerilor credite în conditii avantajoase, pentru plata taxelor de studii, a locurilor de cazare în căminele studențești sau a chiriei, avans pentru locuință sau achiziție de autoturisme, în cadrul programului guvernamental „StudentInvest”.

Astfel, tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 ani împliniți și 40 de ani neîmpliniți, care urmează o formă de învățământ superior autorizată, pot aplica pentru un credit de maximum 75.000 lei, garantat de stat în proporție de 80% și cu dobânda și comisioanele aferente suportate integral din bugetul de stat.

Creditul poate fi acordat pentru o durată de maximum 5 ani, cu condiția ca solicitantul să nu fi accesat un alt credit în cadrul programului.

Printre cheltuielile eligibile se mai numără plata cărților sau rechizitelor, achiziționarea de calculatoare, laptop-uri, imprimante, aplicații informatice de specialitate, plata pentru studenții care sunt părinți a cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, afterschool, sau costul serviciilor dentare și al  intervențiilor chirurgicale.

Exim Banca Românească, bancă universală 100% românească, aflată în top 10 cele mai mari instituții de credit după active, este pentru al doilea an consecutiv banca parteneră a programului guvernamental ,,StudenInvest”.

În primul an de la implementare, fondurile alocate băncii pentru programul ,,StudentInvest” au fost epuizate rapid, imediat după lansare, astfel că, pentru acest an, Exim Banca Românească a solicitat o majorare cu 25 de milioane de lei a plafonului acordat, până la 35 de milioane de lei.

Banca precizează care sunt documentele necesare pentru accesarea unui credit ,,StudentInvest”.

Acte de identitate solicitant, soț/soție și codebitor;

Acord ANAF;

Cerere de credit;

Adeverință emisă de instituția de învățământ;

Declarație pe propria răspundere prin care se atestă că va utiliza creditul acordat numai pentru cheltuielile eligibile prevăzute în cadrul programului și nu a accesat și nu va accesa un alt credit în baza programului.