Exporturi record de grâu pentru UE și scădere importantă la importurile de porumb, în acest sezon

Publicat: 03 mai 2022, 09:00, de Viorela Pitulice, în ESENȚIAL , ? cititori
Exporturi record de grâu pentru UE și scădere importantă la importurile de porumb, în acest sezon
grau

Dacă Comisia Europeană şi-a redus estimările privind recolta de grâu a Uniunii Europene (UE) în anul agricol 2022/2023, la exporturile de grâu și-a menținut prognozele privind atingerea unui nivel record, în contextul în care războiul va perturba livrările din Ucraina, transmite Reuters. Pentru importurile de porumb, în schimb, este așteptată o scădere semnificativă.

Comisia Europeană şi-a revizuit prognozele privind producţia de grâu moale a blocului comunitar în sezonul agricol, care va începe în luna iulie 2022 şi se va încheia în luna iunie 2023, până la 130,1 milioane de tone, de la 131,3 milioane de tone cât estima anterior.

Aceste estimări, determinate de revizuirea prognozelor privind recoltele de grâu ale Franţei şi Suediei, arată că producţia de grâu a UE va fi comparabilă cu cea de 130 milioane de tone înregistrată în sezonul 2021/22.

Invadarea Ucrainei de către Rusia a dus la blocarea exporturilor de produse agricole ale Ucrainei, ceea ce a dus la prețuri record grâu şi oleaginoase.

În aceste condiţii, CE așteaptă exporturi de grâu moale de 40 de milioane de tone, cel mai ridicat nivel înregistrat vreodată de blocul comunitar.

Cât privește recoltele, producții mai mici sunt estimate la orz – 53,5 milioane de tone, față de 53,6 milioane de tone, în anul anterior, în timp ce estimările referitoare la producţia de porumb au fost reduse până la 73,4 milioane de tone, de la 74 milioane de tone.

Pe fondul războiului din Ucraina, Comisia şi-a menţinut estimările referitoare la scăderea semnificativă a importurilor de porumb până la 9 milioane de tone, de la 14 milioane de tone în sezonul 2021/22.

La oleaginoase, este prognozată o recoltă de rapiţă în sezonul 2022/23 până la 18,3 milioane de tone, față de 18,1 milioane de tone, anul trecut.

În ceea ce priveşte importurile UE de ulei de floarea soarelui, care vin în principal din Ucraina, Comisia şi-a îmbunătăţit estimările pentru sezonul 2021/22 până la 1,9 milioane de tone, de la 1,5 milioane de tone, dar şi-a revizuit în jos estimările pentru sezonul 2022/23, până la 800.000 de tone, față de 900.000 de tone anterior.