Exporturile UE de grâu și porumb, în creștere. România, în top
Exporturile UE de grâu și porumb au crescut în sezonul 2021/22, care s-a încheiat la data de 30 iunie, spre deosebire de cele de orz, care s-au diminuat ușor. Cea mai mare creștere a fost la porumb, livrările dubându-se practic, în condițiile în care UE este un importator net de porumb, potrivit datelor publicate de Comisia Europeană, transmite Reuters.
Astfel, la grâul de panificație a fost înregistrat un avans de 6,8%, până la 27,47 milioane tone, de la 25,71 milioane tone în sezonul 2020/21.
Franţa a fost cel mai mare exportator de grâu moale din UE, cu o cantitate de 8,276 milioane de tone exportată în sezonul 2021/22, urmată de România, cu volume de 6,388 milioane de tone.
Porumbul, pe val
În același timp, exporturile de porumb ale UE aproape s-au dublat, ajungând la 5,9 milioane de tone în sezonul 2021/22, de la 2,833 milioane de tone exportate în sezonul precedent.
România este lider incontestabil în UE cu exporturi de 4,298 milioane de tone de porumb, adică peste 71% din totalul de 5,994 milioane de tone de porumb exportate de blocul comunitar în sezonul recent încheiat.
Trebuie menționat, însă, faptul că UE este un net importator pentru a acoperi cererea din zootehnie. Astel, importurile de porumb ale UE în sezonul 2021/22 au atins 16,37 milioane tone, fiind mai mari cu 7,6% de la 15,22 milioane tone în sezonul precedent. Jumătate din porumbul importat de UE în sezonul 2021/22 a venit din Ucraina.
Recul la orz
La orz, în schimb, exporturile Uniunii Europene au scăzut cu 6,1% în sezonul 2021/2022, până la 6,97 milioane de tone, de la 7,42 milioane de tone în sezonul 2020/21. România a fost al doilea mare exportator de orz din UE, cu 1,735 milioane de tone exportate, fiind devansată tot de Franţa, cu 3,314 milioane de tone de orz exportate în sezonul 2021/2022.
Datele se bazează pe cifrele vamale furnizate de cele 27 de state membre UE şi este posibil să fie revizuite în săptămânile următoare, arată CE.