Fabrica de diamante a lui Ceaușescu a ajuns un tun imobiliar

Recent am povestit într-un articol despre pasiunea familiei Ceaușescu pentru diamante și cum au reușit să obțină, temporar, concesiunea unei mine de diamante în Africa. Ce a urmat după ce au pierdut-o, puteți afla în continuare.

Soții Ceaușescu erau, realmente, fascinați de diamante. Față de apropiați le spuneau „stele”. De aceea, pierderea concesiunii exploatării de diamante din Republica Centrafricană a fost o grea lovitură. Dar nu și un motiv să renunțe la diamante. Și, dacă nu mai puteau avea o mină, atunci de ce să nu aibă o fabrică de „stele”?

Pentru Ceaușescu calea de la gând la faptă a fost întotdeauna scurtă. Așa că l-a chemat pe Ion Mihai Pacepa, șeful Serviciului de Informații Externe, pe acea vreme, și i-a trasat misiunea: „Trebuie să facem o fabrică de diamante!”. Iar generalul a trecut la treabă…

O operațiune de succes a serviciilor secrete românești

După cum povestește în cartea sa, „Orizonturi roșii”, publicată după fuga în Statele Unite, în 1978, a urmat o activitate contracronometru.

“În 1975, Ceauşescu mi-a ordonat să obţin tehnologia şi echipamentul pentru producerea diamantelor sintetice”, povestește Pacepa, “iar după doi ani i-am prezentat mostre de diamante, obţinute experimental într-o instalaţie – pilot. Încântat, Ceauşescu mi-a ordonat să construiesc o fabrică pentru a produce în secret diamante sintetice în România. Am construit fabrica de diamante aşa cum ar fi făcut-o un capitalist, folosind o clădire veche, abandonată, în loc să construiesc una nouă, bătătoare la ochi, după cum este moda în blocul sovieric, şi am dotat-o cu o mulţime de computere, în locul muncitorilor. În toamna anului 1977, uzina era în probe tehnologice, iar la începutul lui 1978, a început producţia industrială pe scară largă. Când Elena a văzut primele mostre de diamante sintetice, a făcut ochii cât cepele şi a cerut imediat ca un borcan plin cu diamante sintetice să fie pregătit pentru aniversarea a 60 de ani de la naşterea lui Ceauşescu, 26 ianuarie 1978”.

“Nu pot uita expresia stupefiată a lui Ceaușescu când am deschis uriaşul safe şi i-am arătat primele 50 de kg de diamante produse acolo“, își amintea generalul.

Locul trei în lume la calitatea diamantelor!

Așa s-a născut RAMI Dacia. RAMI de la Regia Autonomă a Ministerului de Interne, iar Dacia pentru a induce în eroare pe cei care ar fi aflat secretul, ducându-i cu gândul spre fabrica de autoturisme. Rami Dacia a avut indicativul militar U.M 0920 și a funcționat  pe bd. Timișoara, nr. 8A din București.

Apoi s-a lansat adevărata afacere. „Acum trebuie să intrăm în afaceri cu diamante pe picior mare. DIE ăsta al tău trebuie să vândă stelele în secret, pe piaţa occidentală, aşa cum procedează şi cu cocaina aflată în tranzit dinspre Asia spre Europa şi pe care o confiscăm la graniţă», mi-a ordonat Ceaușescu. România şi Bulgaria au făcut contrabandă cu droguri în occident. Acum aceiaşi contrabandişti au început să vândă la negru diamante sintetice, în Europa Occidentală”, susţine Pacepa.

Fabrica de diamante a ajuns pe locul trei în lume la calitatea pietrelor și pe patru la nivel cantitativ, spun foștii angajați, care mergeau la târguri internaționale. Cei trei producători de diamante sintetice mai mari decât Rami Dacia erau canadienii de la General Electric, Element 6 din Africa de Sud și coreenii de la Il Jin.

Perioada de glorie a fabricii a fost în anii ’80, când se produceau zece milioane de carate pe an. La jumătatea deceniului s-a atins apogeul productivității, douăzeci de milioane carate, la o valoare nominală de 12 dolari/carat. Se obțineau astfel 240 de milioane de dolari pe an din exporturile oficiale. Spre finalul regimului comunist, activitatea fabricii a scăzut mult, Ceaușescu fiind preocupat să plătească datoriile externe ale României. Fără investiții în utilaje noi, calitatea și cantitatea diamantelor sintetice produse la București a scăzut.

Peste 500 produse se aflau în portofoliul fabricii. Între ele, un domeniu larg de scule diamantate electrodepuse, plăci și discuri pe suport flexibil, tije, role, alezoare conice și altele. Fabrica mai producea azotură cubică de bor, paste diamantate și suspensii (respectiv, DIA-PAST și DIA-GEL). De asemenea au mai fost fabricate scule sinterizate și lichid de răcire.

Un alt domeniu de producție a fost dezvoltarea de noi tehnologii care au permis RAMI DACIA să recupereze metale prețioase și „nobile”, cum sunt platina, aurul, argintul, rodiul, reniul, paladiul, din catalizatori uzați și reziduri industriale de la fabricile chimice și petrochimice.

De la diamante la parc de distracții falimentar

Unitatea a fost subordonată Ministerului de Interne până în anul 2005, când a fost preluată de AVAS. În decembrie 2006, compania RAMI Dacia a fost privatizată. Asociația Salariaților a preluat actiunile de la AVAS. Întreaga tranzacție a fost în valoare de 8,4 milioane euro, din care prețul pachetului de acțiuni a reprezentat 4,5 milioane euro, restul fiind promisiuni: 2 milioane euro investiții de dezvoltare, un milion euro în capital de lucru și 830 mii euro investiții de mediu. În 2006, aproximativ 70% din cifra de afaceri a companiei era generată de producția de diamante, iar restul din fabricarea de produse abrazive.

Două treimi din productie era exportată, principala destinație fiind Olanda. Producția fabricii era de peste 6 milioane de carate de diamant sintetic in anul 2004, pentru ca in 2005 să scadă la 2,7 milioane carate.

Apoi, totul a devenit o afacere imobiliară. Pe locul fostei fabrici a apărut un parc de distracții, „Terra Park”, administrat de World Park SRL. Parcul a fost deschis in 2011, după o investiție de 5 milioane de euro, dar nu a rezistat pe piață. Numărul de vizitatori a fost cu 70% mai mic decât cel preconizat în studiul de fezabilitate. În aceste condiții, parcul a fost închis în 2014, iar activele au fost scoase la vânzare.