Facebook a încheiat un acord cu o parte a presei. Care sunt termenii și condițiile
Compania Facebook a încheiat un acord cu o parte a presei franceze pentru o remunerare a acesteia din urmă în baza „drepturilor conexe”, a anunţat joi reţeaua socială americană, la câteva săptămâni după ce a încheiat acorduri de acest tip cu Le Monde şi Le Figaro, potrivit AFP.
Acest „acord de licenţă” semnat de Alianţa pentru Presa de Informaţii Generale (APIG), care reprezintă cotidienele naţionale şi regionale, „prevede ca Facebook să obţină şi să remunereze licenţe pentru drepturi conexe”, potrivit comunicatului.
„De asemenea, el le va oferi posibilitatea editorilor Alianţei, celor care vor dori, să participe la Facebook News”, un nou serviciu dedicat informaţiei şi care urmează să fie lansat în Franţa în ianuarie 2022, a precizat reţeaua socială. „Termenii pe care i-am convenit îi vor permite Facebook să aplice directiva şi legea franceză, generând în acelaşi timp finanţări importante pentru editorii Alianţei, în special pentru cei mai mici dintre ei”, şi-a exprimat mulţumirea Pierre Louette, preşedintele APIG şi directorul general al Grupului Les Echos-Le Parisien, citat în comunicat. Nici suma remunerării, nici metoda de calcul nu au fost divulgate.
Drepturile conexe sunt prevăzute în mod explicit de o nouă legislaţie europeană adoptată în 2019, transpusă imediat în Franţa. Ele deschid calea către o remunerare a autorilor de conţinuturi de presă extrase din articole, fotografii, video, infografice, prezente pe paginile de rezultate ale marilor platforme de internet.