13:01, 27.10.2024 • POLITICĂ
Facebook amenință că va elimina conținutul care-i promovează pe talibani
Facebook spune că va elimina de pe platformele sale „în mod proactiv” conținutul care-i promovează pe talibani.
Conform Bloomberg, talibanii se găsesc pe lista organizațiilor considerate periculoase de către Facebook. Orice tip de conținut care le promovează acțiunile este interzis.
Facebook spune că o echipă de afgani monitorizează conținutul de pe rețea.
Totul vine în contextul în care talibanii au comunicat mult pe rețelele sociale, au și oameni de PR și vor să se promoveze ca fiind mult mai puțin extremiști decât îi consideră toată lumea. Puțini cred însă că ei s-au schimbat.
Rapoarte din presă au indicat faptul că talibanii s-au folosit mai ales de WhatsApp pentru a comunica în aceste zile.