Facebook i-a blocat contul lui Donald Trump: „Riscul este mult prea mare”

Publicat: 08 ian. 2021, 08:00, de Raluca I. Heroiu, în ESENȚIAL , ? cititori
Facebook i-a blocat contul lui Donald Trump: „Riscul este mult prea mare”

Contul de Facebook al fostului președinte al SUA, Donald Trump, a fost închis pe o perioadă nedeterminată de timp.

Anunțul a fost făcut chiar de fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg: „Riscurile de a îi permite președintelui să continue să folosească serviciul în această perioadă sunt prea mari”.

 „Evenimentele șocante din ultimele 24 de ore demonstrează clar că președintele Donald Trump intenționează să își folosească timpul care i-a mai rămas în funcție pentru a submina tranziția legală și pașnică către succesorul său Joe Biden.

Decizia sa de a folosi platforma pentru a susține și nu pentru a condamna acțiunile susținătorilor săi de la clădirea Capitoliului a șocat SUA și lumea deopotrivă. Am șters încă de ieri mesajele (n. red. – lui Trump) pentru că am socotit că efectul și intenția lor este de a provoca și mai multă violență”, a spus Mark Zuckerberg.

Și Twitter i-a blocat contul lui Donald Trump, de data aceasta pentru 12 ore.

Joe Biden a câștigat alegerile din 3 noiembrie 2020. Pe 20 ianuarie, Joe Biden și Kamala Harris vor depune jurământul pentru mandatele de președinte, respectiv vicepreședinte.