Facebook și-a lansat versiunea destinată zonelor rurale şi comunităţilor izolate
Facebook a lansat versiunea ”lite” a serviciului său de partajare de fotografii şi videoclipuri Instagram în peste 170 de ţări, destinată zonelor rurale şi comunităţilor izolate, care nu dispun de acces ultrarapid la internet.
„Instagram Lite”, care ocupă doar 2MB (comparativ cu 30 MB în cazul versiunii complete) şi funcţionează chiar şi pe reţele 2G, poate fi descărcată pe dispozitive echipate cu sistemul de operare Android al Google.
Cu acest nou serviciu, Facebook îşi extinde strategia de cucerire a pieţelor emergente, precum India sau Brazilia, unde marja sa de progres este mai mare decât în Europa sau Statele Unite, potrivit AFP.
Include principalele caracteristici ale Instagram
Aplicaţia nu este disponibilă deocamdată în magazinul online al Apple.
„Echipele noastre au conceput versiuni lite ale aplicaţiilor noastre pentru persoanele cu conexiuni lente sau servicii de date limitate, deoarece principiul nostru de bază este să nu lăsăm pe nimeni în urmă”, a declarat Tzach Hadar, manager de produs în cadrul sucursalei Facebook din Tel Aviv (Israel), care a lucrat la crearea „Instagram Lite”.
Aplicaţia include principalele caracteristici ale Instagram, permiţând editarea şi publicarea fotografiilor, adăugarea de reacţii sub formă de GIF-uri şi stickere sau partajarea înregistrărilor video.