Facturarea electronică a fost adoptată de Senat și mai are doar doi pași până la implementare
Senatorii au adoptat miercuri Ordonanța de Urgență ce se referă la administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România. Pentru a deveni lege, trebuie să treacă însă și de Camera Deputaților și să fie promulgată de președintele Klaus Iohannis.
Prin măsurile adoptate astăzi se reglementează administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică în România. Totodată, s-a fixat cadrul legal pentru facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice și al relației B2B (business to business).
Conform notei de fundamentare, sunt vizate trei direcții mari de acțiune:
• oferirea unui serviciu public electronic necesar derulării contractelor de achiziții publice și tranzacțiilor dintre operatorii economici, în fapt un instrument de sprijin adaptat evoluției contextului pandemic;
• coerență în realizarea și aplicarea politicilor și reformelor fiscal – bugetare prin gestionarea în mod eficient a resurselor bugetare alocate instituțiilor și autorităților publice, respectiv implementarea unor mecanisme corecte și eficiente care să asigure monitorizarea execuției bugetare și a sumelor alocate diferitelor programe de investiții;
• creșterea eficienței și eficacității în colectarea impozitelor și taxelor, cu concentrare în special în ceea ce privește îmbunătățirea și consolidarea gradului de colectare a TVA, precum și prevenirea și combaterea fraudei, a evaziunii și a eventualelor abuzuri în domeniul TVA.
„Ca raportor, în calitate de președinte al Comisiei pentru comunicații și tehnologia informației din Senat, am considerat utilă și am sprijinit reglementarea unică a facturării electronice, măsură ce oferă în primul rând un nivel de predictibilitate față de mediul de afaceri. În plus, era un demers necesar în contextul crizei pandemice, pentru că permite ușurarea accesului la serviciile publice, o interacțiune mai bună cu administrația și, nu în ultimul rând, o raportare prietenoasă la mediu, prin eliminarea unor uriașe cantități de hârtii.
Prin adoptarea OUG s-a urmărit înlăturarea unor lacune legislative care nu permiteau aplicarea prevederilor Directivei 2014/55/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind facturarea electronică în domeniul achiziţiilor publice. Cele mai importante se referă la modalitatea de utilizare a Sistemului național privind factura electronică RO e-Factura de către operatorii economici și autoritățile și entitățile publice, prin descrierea regulilor generale de transmitere, recepționare și prelucrare a facturii electronice. Aceasta este însoțită de semnătura electronică a Ministerului Finanțelor, care certifică faptul că nu mai sunt permise intervenții asupra conținutului acesteia”, a transmis senatorul Marius Humelnicu (PSD), președintele Comisiei pentru comunicații și tehnologia informației din Senat.
Istoricul inițiativei legislative
Proiectul „E-factura – sistem obligatoriu de facturare electronică“ a fost demarat în luna martie 2020 de către Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, în vederea eficientizării colectării impozitelor și taxelor. Principalele aspecte vizate erau îmbunătățirea și consolidarea gradului de colectare a TVA și prevenirea/combaterea evaziunii fiscale.
Decizia de dezvoltare a proiectului de facturare electronică în România a fost luată după analizarea modului în care Italia a aplicat facturarea electronică generalizată atât pe relația Business to Government (B2G), cât și pe relația Business to Business (B2B) și presupune etape de proces care să permită comensurarea efectelor asupra mediului economic și gestionarea eficientă a datelor recepționate.
România a adoptat în data de 8 septembrie 2020 Legea nr. 199/2020 privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice, lege care a transpus în legislația națională Directiva 2014/55/EU privind facturarea electronică în domeniul achizițiilor publice.
Pentru a fi aplicată, Ordonanța de Urgență referitoare la e-facturare trebuie să fie adoptată și de Camera Deputaților, care este for decizional.