Fals ofițer de Poliție, prins în flagrant de ”colegii” de la Anticorupție; primea 5.000 de lei de la cel care l-a denunțat
Un bărbat din Giurgiu a fost arestat miercuri, după un flagrant organizat de ofițerii de la Serviciul Județean Anticorupție. Acesta a pretins că este ofier MAI și care ar avea influență într-un dosar de abuz în serviciu, a cerut celui vizat 1.000 de euro, dar a fost arestat când încasa mita solicitată.
Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – S.J.A. Giurgiu, cu sprijinul Serviciului Operații și Serviciului Tehnic din cadrul Direcției Generale Anticorupție, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalului Giurgiu, au prins în flagrant o persoană fără calitate specială, imediat după primirea sumei de 5.000 lei, de la o altă persoană, denunțător în cauză.
Din cercetări, a rezultat faptul că, la data de 15.03.2022, persoana prinsă în flagrant a pretins suma de 1.000 de euro și a primit suma de 5.000 de lei de la martorul denunțător, afirmând că are influență asupra ofițerilor de poliție judiciară din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu, care instrumentează un dosar penal, în care se efectuează cercetări in rem cu privire la infracțiunea de abuz în serviciu, pentru a-l exonera pe acesta de o eventuală răspundere penală.
Din datele preliminare de anchetă, a mai rezultat că făptuitorul și-a atribuit calitatea de ofițer al Direcției Generale de Protecție Internă din cadrul M.A.I., calitate în care are relații de colaborare cu funcționari ai mai multor instituții, inclusiv Ministerul Afacerilor Interne, la percheziția amănunțită efectuată cu ocazia prinderii în flagrant, fiind identificate obiecte și însemne care aveau rolul de a crea aparența calității oficiale pretinse, existând suspiciunea săvârșirii și a altor infracțiuni, cu privire la care urmează să fie extinse cercetările.
După constatarea infracțiunii flagrante de trafic de influență, persoana în cauză a fost condusă la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu, unde i-a fost adusă la cunoștință calitatea procesuală de suspect, fiind dispusă măsura preventivă a reținerii pe o durată de 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 17.03.2022 să se dispună măsurile procesuale adecvate.
La instrumentarea acestei cauze penale s-a beneficiat de aportul informativ al Direcției Generale de Protecție Internă din cadrul M.A.I. – precizează ofițerii Anticorupție de la Giurgiu.