Familia ce duce mai departe povestea firului de borangic își dezvăluie „secretele” la Muzeul Satului din București

Publicat: 19 iun. 2021, 07:00, de Roxana Roseti, în LIFESTYLE , ? cititori
Familia ce duce mai departe povestea firului de borangic își dezvăluie „secretele” la Muzeul Satului din București

Singurul loc din România în care se obţine mătase naturală, dar se şi ţese se găseşte în judeţul Vâlcea, la Stoeneşti. Acolo familia Niculescu duce renumele firului de borangic peste hotare şi se mândreşte să păstreze şi să dezvolte arta ţesutului tradiţional.

Meşteşugul Cristinei Niculescu şi al soţului ei pleacă de la plantaţia de duzi, ajunge la creşterea viermilor de mătase, obţinerea borangicului şi se opreşte la produsul finit: ie, maramă şi alte pânzeturi din borangic. Astfel, familia are singurul atelier de borangic din România de unde poţi cumpăra o ie creată şi ţesută, sută la sută românească

Fiecare cocon este adunat şi deşirat pentru a obţine firul de borangic

„În gospodăria noastră, totul se face ca pe vremea bunicii. Viermii de mătase, aduşi la stadiul de ouă, sunt crescuţi cu grijă timp de 40 de zile până îşi fac propria ‘fabrică’ de mătase, adică acea gogoaşă pe care viermele şi-o ţese în jurul lui. Apoi fiecare cocon este adunat şi deşirat pentru a obţine firul de borangic, care mai apoi va fi tors şi ţesut la războaiele de lemn din atelierul propriu. Nimeni nu mai creşte viermi de mătase.

Cel puţin de 20 de ani nici nu se mai ştie că există viermi de mătase… Este destul de greu să duci tradiţia mai departe, dar, fiind o plăcere, nu mai luăm în considerare greutatea, adică totul înseamnă muncă, iar dacă munceşti şi vine şi remuneraţia pe urmă… este bine. Noi am pornit destul de timid pentru că nu am avut dud să creştem viermii de mătase. Mai mult, nu am avut nici spaţiu unde să-i creştem”, povesteşte Cristina Niculescu.

Expoziţia-atelier „Pe firul de borangic” a meşterului Cristina Niculescu, unde artista va vorbi despre meşteşugul său, va putea fi vizitată, miercuri, 23 iunie, între orele 16.00 – 19.00, la Sala Acvariu a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, potrivit unui comunicat al MNŢR. Intrarea este liberă.