Familia Ceaușescu, în concediu la mare

Pentru familia Ceaușescu, sejurul anual la mare era sacrosanct. Indiferent de situația internă sau internațională, în fiecare an, Ceaușeștii își mutau familia și „Curtea” la Neptun, timp de mai multe săptămâni.

Încă înainte ca Ceaușescu să ajungă în vârful puterii, noua stațiune Neptun a fost construită, dintru început, ca o reședință de vară a puterii și destinație de concediu a birocrației roșii” din România. Activului de partid – de la prim-secretarii de județ și până la primarii de comune și ziariști – le-au fost destinate hotelurile „Arad”, „Craiova” și „Slatina”.

Pentru cei aflați în vârful nomenclaturii existau vilele de protocol aflate în apropierea reședințelor celor din primul cerc al puterii.

Din anul 1964 a fost dat în folosință și Complexul „Ambasador”, ca un ansamblu destinat recepțiilor, primirilor oficiale și ședințelor oficiale. Mai târziu, Nicolae Ceaușescu și-a instalat acolo și biroul.

Cele șapte vile noi din Neptun fuseseră proiectate pentru membrii Biroului Politic, în frunte cu Dej. Numai că, urma alege. În cea mai frumoasă dintre ele s-a instalat Ceaușescu, urmat de Ion Gheorghe Maurer. Lor li s-au alăturat  Apostol, Bârlădeanu, Bodnăraș.

Așa s-a terminat și cu „izolarea”. Până atunci, Bodnăraș se caza la Mangalia, Bârlădeanu la Costinești, iar Dej la Eforie. Noua viață în colectiv însemna și o supraveghere permanentă. ”Să se mai termine odată cu prostituția!”, ar fi spus Ceaușescu, care era la curent cu escapadele „de vară” ale demnitarilor.

Ceaușescu păstra ritmul de la București

Începând cu 1966, Ceaușescu își muta „Curtea” la Neptun, peste vară. Cu neveste, copii, menajere și bone, demnitarii se mutau în vilele ce le erau destinate la Neptun. La adăpostul gardurilor înalte, care îi păzeau de privirile turiștilor obișnuiți, își adaptau programul zilnic după Ceaușescu. Ritmul muncii din București, însă, în linii mari era menținut.

Nu pătrundea nimeni în „Zona 2”, după cum era codificat complexul destinat Puterii, cu excepția titularilor, a oaspeților străini, ofițerilor din serviciul de pază și protecție și a personalului administrativ.

Complexul îl deserveau 90 de angajați, selectați după reguli stricte și instruiți corespunzător. Salariul lor era similar cu al celorlalți profesioniști din branșa lor. În schimb, în locul a ceea ce astăzi am numi „spor de confidențialitate”, li se acordau prime substanțiale.

Când familia Ceaușescu se afla la Neptun, mecanicilor de întreținere, personalului de întreținere și de la bucătărie, le era interzis să intre în spațiile de lucru fără a fi însoțiți de câte un „pion”, cum li se spunea ofițerilor de Securitate.

Reședința oficială de la Neptun era numită codificat D1. În D2 sau „Vila Panseluța” locuia familia Ceaușescu, iar în D3 erau cazați ofițerii din serviciul de pază și protecție.

Despre Ceaușești, niciunul dintre angajați nu îndrăznea să vorbească liber. Micile bârfe se mărgineau la soacre și copii – pentru unii erai norocos să lucrezi, pentru alții periculos. Modești și fără pretenții erau mama lui Ceaușescu, Zoia și Valentin. În schimb, Mam’ Mare de la Petrești, mama Elenei Ceaușescu, și Nicu erau imprevizibili. Ca atare, era periculos să lucrezi pentru ei.

Despre copiii Ceaușeștilor se zvoneau multe. Despre Valentin, în general, curgeau aprecieri și laude. În schimb, legate de Zoie și de Nicu circulau povești cu chefuri și găști rebele.