Familia lui George Floyd va primi despăgubiri uriașe
Familia lui George Floyd, bărbatul de culoare care anul trecut a fost ucis de un polițist alb, va primi despăgubiri uriașe din partea municipalității din Minneapolis.
Moartea lui George Floyd a generat proteste pe tot globul și se află la baza mișcării BLM (Black Lives Matter)
George Floyd a fost ucis anul trecut de un polițist din Minneapolis. Agentul și-a ținut genunchiul pe gâtul lui minute în șir, în ciuda faptului că victima striga că nu poate să respire.
Primăria din Minneapolis vă plăti către familia lui George Floyd suma de 27 de milioane de dolari. Avocații au ajuns la o înțelegere cu municipalitatea pentru ca familia să renunțe la un proces în instanță. Consilierii municipali au votat vineri în unanimitate pentru acordarea acestei sume.
Despăgubirea va fi cea mai mare plătită vreodată de municipalitate. În 2019, primăria a plătit 20 de milioane de dolari familei lui Justine Damond, o femeie care a fost ucisă de un agent al poliției din Minneapolis într-un incident petrecut în 2017.
Derek Chauvin este agentul de poliție care se face vinovat de moartea lui george Floyd. Acesta este acuzat de crimă. Conform The Washington Post, înțelegerea la care a ajuns primăria cu familia Floyd ar putea avea efecte asupra procesului. În urma acestui tragic eveniment, municipalitatea a decis să desființeze departamentul poliției locale și să înființeze un nou departament, pentru siguranță publică.