15:09, 17.07.2024 • Bursa Zvonurilor
Familia Pandele – Firea vrea ca finul să fie deputat
Lista candidaților PSD eligibili de la Ilfov pentru Camera Deputaților, adică primele două locuri, a fost întocmită după placul și dorințele familiei Pandele – Firea, mai exact a edilului de la Voluntari.
Pe primul loc a fost impus luptătorul Daniel Ghiță care are vechime în PSD cât stă trenul în gară la Periș, dar dacă așa a vrut Pandele, Ciolacu n-a zis nici pâs.
Pe locul doi a fost trecut fostul administrator special de la Radet, Alexandru David Burghiu, nimeni altul decât finul familiei Pandele – Firea, pe care fosta primăriță l-a cadorisit cu funcția de director general al unei companii municipale, dar și de administrator al alteia de sub tutela Primăriei Capitalei.
În plus, finul familiei Pandele a fost numit administrator la Metrorex în epoca Dragnea, unde se află și în prezent.