Familiile unor ceferiști, ținute în condiții de Ev Mediu de birocrația CFR
Mai multe familii de ceferiști din Cluj – Napoca nu-și pot racorda locuințele la electricitate sau gaze naturale pentru că, deși sunt proprietarii imobilelor de aproape 20 de ani, nu au primit nici până acum un număr cadastral.
Oamenii susțin că au făcut demersuri către toate autoritățile care ar putea avea legătură cu cauza fără a avea succes, cu o singură excepție: un lider sindical local. Revoltați că, în cazul acestuia, s-a găsit o soluție iar în cazul lor, nu, s-au adresat ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, de la care așteaptă soluția izbăvitoare.
Scurt istoric al unor tranzacții cu imobile CFR
Viorel Cristea și mai mulți colegi reușeau, în 2003, să-și cumpere locuințele de serviciu în marginea municipiului Cluj – Napoca, la ieșirea spre comuna Baciu. În total, este vorba de trei clădiri duplex construite, după cum aveau să afle ulterior, pe un teren ce nu aparținea de companie ci de Primăria Cluj – Napoca. Odată cu tranzacția, cumpărătorii susțin că nu au primit un număr topografic, să le poată intabula.
Mare Grigore, președintele celui mai mare Sindicat Feroviar din CFR (Libertatea) și baron local de Cluj își cumpără o casă din locuințele de serviciu la un preț de nimic după care o vinde la suprapreț, în condițiile în care ceferiștii vechi care se chinuie să cumpere aceste locuințe nu reușesc.
El nu mai reprezintă interesele miilor de cfr-iști care își duc traiul de pe o zi pe alta, cu salarii mizere, ci își vede de interesele proprii și de grup, persoane care sunt abonate la contractele companiei.
Dar faptul că una dintre locuințe a fost cumpărată de un lider sindical local le-a dat angajaților speranțe.
„Acest vecin, verificând numărul cadastral și știind că locuințele nu au număr topografic a venit la noi, cinci familii, și ne-a spus să întocmim dosare cu toate actele necesare și o sumă de bani pentru fiecare dosar în parte, adică jumătate din salariul net pe o lună, pentru a ne aduce acasă extrasul de carte funciară. În schimb, ne-a purtat cu minciuna de la o zi la alta, nerezolvând cazul și nereturnând dosarele și banii pe care i-a solicitat”, susține fostul șef manevre în cadrul Regionalei CFR Cluj, în prezent pensionar, Viorel Cristea.
În 2014, angajatul a primit totuși o adresă, din partea CFR, prin care i se cerea să se prezinte cu o solicitare de a cumpăra terenul aferent clădirii și cu o alta de a-l închiria, până la soluționarea procesului de vânzare.
În cazul lor, acest lucru nu s-a întâmplat nici până în prezent. Cu o singură excepție: liderul de sindicat care, spun petiționarii, a reușit să-și facă intabularea terenului.
„Noi, restul vecinilor, dacă nu avem intabulate locuințele, nu ne putem lega la conducta de gaz care trece prin fața porții și la electricitate. Suntem legați de CFR de când s-au construit locuințele. Am făcut nenumărate demersuri către Regionala Cluj, dar fără niciun rezultat”, se plâng petiționarii.
Calea ministerială, ultima soluție
Nemulțumiți că timpul trece iar situația lor nu se wschimbă cu nimic, salariații s-au adresat la vârful Ministerului Transporturilor.
„Domnule Ministru, în Regională nu mai am la cine apela, pentru că am apelat de la cel mai mic până la director, de aceea apelez la dumneavoastră, sperând că sunteți de bună credință și o să să ne faceți dreptate”, transmite Viorel Cristea în petiția adresată ministrului Transporturilor.