Fără panică: Efectele secundare ale unui eventual VACCIN anti-covid
Numeroase studii sunt în curs de desfășurare în întreaga lume pentru a crea un vaccin ce ar putea proteja împotriva coronavirusului.
Însă, chiar dacă laboratoarele s-au angajat în dezvoltarea unui remediu în timp record, „vaccinarea este subiectul incertitudinilor care pot alimenta îndoieli cu privire la eficacitate”, subliniază cercetătorii. Printre aceste îndoieli se numără „posibilele efecte secundare”, potrivit BFMTV, citat de smartradio.ro.
Efectele secundare sunt frecvente după vaccinare, iar populația trebuie avertizată astfel încât să nu se alarmeze și să nu respingă în masă campania de vaccinare, avertizează oamenii de știință. Oamenii de știință mai spun că populația trebuie să fie pregătită pentru reacțiile provocate de vaccinuri, astfel încât să se aștepte la acestea și să nu se creadă intoxicată. Teoriile conspirației cu privire la coronavirus s-au înmulțit și dacă persoanele vaccinate nu sunt avertizate despre reacțiile posibile, ar putea apărea alte teorii ceea ce va conduce la refuzul cetățenilor de a se vaccina. Tot potrivit oamenilor de știință, există speranțe reale pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva Covid-19. Dar trebuie construită încrederea oamenilor în acest vaccin, comunicarea fiind una dintre condițiile succesului campaniei de vaccinare, care trebuie să fie transparentă.
Efectele variază
Într-un articol din revista științifică americană Stat , mai mulți oameni de știință au tras un semnal de alarmă pe acest subiect. „Toate vaccinurile [împotriva Covid-19] vor provoca reactii adverse”, explică Kathryn Edwards, șefa Programului de cercetare a vaccinurilor Vanderbilt din Nashville (Tennessee, Statele Unite). Departamentul Sănătății din SUA spune, în legătură cu rezultatele unui studiu experimental legat de un vaccin Covid-19, că printre participanți „mai mult de jumătate au raportat oboseală, dureri de cap, frisoane sau dureri în locul injectării”. Efectele variază în funcție de vaccin, de doza injectată și de persoana vaccinată.
La câteva ore după procedura medicală
Efectele secundare sunt frecvente după o vaccinare. La câteva ore după procedura medicală, „este posibil să apară roșeață, durere sau umflare ușoară în locul în care a fost injectat vaccinul. Este posibil să aveți puțină febră, dureri de cap sau dureri musculare”, explică serviciile de informații despre vaccinare.” Acestea sunt reacții foarte comune și normale care nu durează mai mult de două zile”. „La fel ca în cazul multor vaccinuri, am descoperit că, dacă le-am spus oamenilor la ce să se aștepte, se îngrijorează mai puțin de efectele secundare”, a declarat Stat Kathleen Neuzil, directorul Centrului pentru Dezvoltarea Vaccinului din cadrul facultății de Medicină de la Universitatea din Maryland.
„Există speranțe reale pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva Covid-19, dar trebuie construită încrederea concetățenilor noștri în acest vaccin”, scrie Consiliul Științific. „Comunicarea va fi una dintre condițiile succesului campaniei de vaccinare” și trebuie să fie „transparentă”.