„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/04/cristela.jpg)
Într-o lume grăbită, unde mall-urile și farmaciile sunt locurile preferate de „refacere” pentru mulți, Cristela Georgescu propune o întoarcere la simplitate și la natură. Recent, într-un videoclip filmat chiar în propria gospodărie, aceasta a arătat cum își aprovizionează familia – nu cu produse ultraprocesate, ci cu comori verzi din piață și pădure. De această dată, vedeta sezonului a fost mugurele de brad – un ingredient aparent banal, dar cu o forță vindecătoare impresionantă.
Mugurii de brad, un secret de la Cristela Georgescu
Cristela Georgescu a cumpărat muguri proaspeți de brad din piață și i-a invitat și pe ceilalți să facă același lucru – sau, dacă au ocazia, să îi culeagă direct din natură. Ea le-a explicat celor care o urmăresc cum pot transforma acești muguri într-un sirop vindecător sau într-un ceai reconfortant.
Pentru sirop, recomandarea este simplă, dar neobișnuită: mugurii se pun într-un borcan și se acoperă cu miere naturală. Apoi, borcanul se îngroapă în pământ și se lasă la macerat timp de câteva luni, până toamna. În acest mod, se obține un sirop bogat în substanțe benefice, fără adaosuri chimice sau conservanți.
Alternativ, mugurii pot fi uscați și folosiți ulterior pentru a prepara un ceai vindecător. Cristela a menționat cu umor că rețeta ceaiului „Armonia” se găsește în una dintre cărțile sale – „Simplu 1” sau „Simplu 2” – și i-a încurajat pe cei interesați să verifice și să experimenteze.
Un aliat natural pentru întreg organismul
Mai mult decât o plantă aromată, mugurele de brad este, potrivit Cristelei, un adevărat panaceu natural. Ea a explicat că acest mic dar verde al pădurii are o acțiune tonifiantă pentru sistemul nervos – ceea ce îl face util în perioade de stres sau epuizare psihică – dar și pentru sistemul renal și digestiv.
„Din categoria „După 50 de ani nu te mai duci la mall, te duci la piață, și nu te mai duci la farmacie, te duci la farmacia verde”, iată, muguri de brad.
Mergeți la piață căutati muguri de brad sau culegeți dacă puteți. Puteți face din ei sirop de muguri de brad. Îi acoperiti cu miere și îi ingropați în pământ, îi lăsați la macerat cateva luni până la toamna sau îi uscați și faceti ceai.
Plante care vor ține țânțarii la distanță. Trebuie să le plantezi în curtea ta, pentru a fi ferit de insecte toata vara
Ceaiul armonia din cartea Simplu 1 sau Simplu 2, nu mai stiu care, verificați și voi.
Mugurii de brad au acțiune tonifiantă pentru sistemul nervos, sistemul renal, aparatul pulmonar, pentru sistemul digestiv, sunt de asemenea niște plante cu acțiune cicatrizantă calmantă, antibiotică, vitaminizantă”, spune Cristela Georgescu într-un videoclip.
În plus, mugurii susțin sănătatea plămânilor, având un efect calmant și cicatrizant asupra mucoaselor iritate, fiind astfel un remediu excelent în caz de tuse, răceli sau bronșite. Proprietățile lor antibiotice naturale îi transformă într-o armă împotriva infecțiilor, iar efectul vitaminizant întărește imunitatea în mod natural.