Fascismul de sfârșit de lume: extrema dreaptă americană transformă apocalipsa în proiect de viitor

O alianță ciudată între profeții apocalipsei, magnații tech și elita supraviețuirii alimentează un nou tip de autoritarism: un fascism al aleșilor care pregătesc sfârșitul lumii… doar pentru ceilalți.

America anului 2025 e un cazan de contradicții, în care ideile se coc nu pentru a hrăni democrația, ci pentru a-i clădi sicriul.

Pe fundalul schimbărilor climatice, al colapsului instituțional și al unei fragilități sociale generalizate, se ridică un nou tip de ideologie, înveșmântată în limbaj religios, condimentată cu tehnologie și livrată publicului în ambalajul strălucitor al „libertății absolute”. Nu e vorba despre fascismul clasic cu steaguri fluturând și parade paramilitare. Ci despre o versiune rafinată, mută și hiper-eficientă a autoritarismului: fascismul de sfârșit de lume (end-times fascism).

Fascismul care promite supraviețuirea – dar nu pentru toți

Conceptul de end-times fascism nu e doar o metaforă. E un mod concret de a înfrunta haosul lumii contemporane, nu prin solidaritate, ci prin separare. Nu prin compasiune, ci prin selecție. Nu prin reconstrucție, ci prin izolare elitistă.

În această nouă viziune a dreptei radicale americane, planeta e un câmp de luptă aflat în agonie, iar umanitatea trebuie împărțită între „cei care merită să supraviețuiască” și „ceilalți”. Ceilalți pot să ardă, la propriu și la figurat. Oricine nu face parte din cercul „aleșilor” – definit prin avere, rasă, ideologie și obediență față de lider – devine dispensabil.

Această ideologie se înrădăcinează perfect într-o societate în care empatia e considerată un „bug” al speciei, după cum a spus cu o seninătate cinică însuși Elon Musk. Când compasiunea devine o slăbiciune, orice e permis. Inclusiv fascismul.

Orașe libere, dar numai pentru bogați

Una dintre cele mai absurde și în același timp periculoase propuneri ale fostului președinte Donald Trump este cea a „freedom cities”: orașe noi, construite de la zero pe terenuri federale, unde se pot testa „idei inovatoare” de viață și guvernare. La o primă vedere, pare o utopie libertariană. În realitate, ideea s-a transformat rapid într-un magnet pentru investitori visători de distopii. Peter Thiel, Marc Andreessen și alți miliardari din Silicon Valley flirtează cu ideea de orașe private, cu reguli proprii, în care accesul este rezervat celor care „pot” – adică celor care au bani, viziuni exclusiviste și o aversiune profundă față de democrație.

Astfel de enclave ar putea deveni, foarte ușor, o formă nouă de apartheid socio-politic: orașe fortificate ale elitei, înconjurate de peisaje în ruină, populate de excluși. Metafora devine concretul imediat. Ce pare o glumă SF devine, încetul cu încetul, proiect de arhitectură.

Apocalipsa ca oportunitate de afaceri

Ceea ce unește această mișcare nu este doar ura față de „ceilalți”, ci și o formă bizară de optimism: convingerea că lumea trebuie să se sfârșească pentru a începe o nouă ordine – una condusă de cei pregătiți, de cei „drepți”, de cei „aleși”. În acest sens, apocalipsa nu e un scenariu de evitat. Dimpotrivă: e o oportunitate strategică.

Nu întâmplător, investițiile în buncăre de lux, în ferme autosustenabile și în criptomonede care promit „autonomie totală” explodează. America nu se pregătește pentru a salva planeta. Se pregătește să salveze o versiune purificată a ei înseși.

Cei care gândesc în acești termeni nu neagă criza climatică. O știu. O simt. Tocmai de aceea investesc în AI, în roboți, în colonii pe Marte. Tocmai de aceea ignoră realitatea suferinței umane de acum: pentru ei, lumea de azi este consumabilă. Important este viitorul lor, mic, exclusivist, sigilat ca o capsulă spațială.

Elitele digitale, noua preoțime a sfârșitului

Elon Musk, probabil cea mai vocală și controversată figură din acest peisaj, nu este doar un businessman. Este o figură aproape mesianică în imaginarul noii drepte. Fie că vorbește despre libertatea de exprimare, fie că lansează sateliți sau răspândește teorii conspiraționiste, Musk modelează viziunea viitorului în mintea a milioane de oameni.

El și alții ca el nu mai propun simple produse sau tehnologii. Propun credințe. Viziuni eshatologice. Un amestec de religie apocaliptică și inginerie socială. Sunt noii preoți ai unui viitor în care empatia, drepturile, echitatea și chiar umanismul devin relicve ale unei lumi vechi.

Ce se întâmplă dacă nu ne trezim?

Acest tip de fascism nu are nevoie de lagăre, de gulaguri sau de cenzură brută. Are nevoie doar de indiferență. De miserupită colectivă. De suficientă apatie socială cât să permitem elitei să-și construiască viitorul doar pentru ea, pe ruinele unei civilizații abandonate.

Și, dacă nu pricepem în timp util, ne vom trezi în afara zidurilor, uitându-ne la steagurile fluturând în orașele „libere”, cu gândul că n-am crezut niciodată că fascismul viitorului va veni cu zâmbet de investitor și cu promisiuni de inovație.

O primă concluzie:

Fascismul de sfârșit de lume nu e despre haos. E despre ordine. Dar o ordine calculată pentru foarte puțini. O lume curățată de „balast”, unde supraviețuirea nu se mai obține prin solidaritate, ci prin apartenență la un club privat al aleșilor.

Și dacă nu punem astăzi întrebările grele – despre cine sunt acești „aleși”, ce vor ei cu planeta, și de ce ne exclud – atunci când focul va începe să ardă, s-ar putea să fie deja prea târziu să mai cerem o stropitoare.

Implicațiile globale: când apocalipsa devine exportabilă

Ce face ca acest nou fascism să fie cu adevărat periculos nu e doar faptul că prinde rădăcini în America. Ci că el devine un model de export. Un blueprint pentru regimuri autoritare din întreaga lume, care văd în el un mod eficient de a justifica excluderea, supravegherea totală și eliminarea oricărei forme de rezistență democratică.

America nu mai exportă doar democrație și fast-food. Acum exportă tehnologii de control, narațiuni de salvare pentru elite și filozofii de supraviețuire bazate pe egoism absolut.

Și lumea le înghite pe nemestecate.

Europa: fascism soft, cu față liberală

În Europa, ideile propagate de extrema dreaptă americană sunt preluate cu un strat subțire de pudră liberală. Se vorbește despre „protecția valorilor europene”, despre „securizarea frontierelor”, despre „dreptul la identitate”. Dar în spatele acestor formule elegante se ascunde același mecanism: izolarea celor vulnerabili și ridicarea zidurilor simbolice (sau reale) între „noi” și „ei”.

Partide precum Alternative für Deutschland, Rassemblement National, Vox sau Fratelli d’Italia preiau temele americane și le localizează: migranții devin cauza tuturor relelor, ONG-urile sunt trădători ai națiunii, iar democrația liberală e o slăbiciune pe care doar autoritarismul o poate vindeca.

Europa, deși încă mai respiră sub forma unei iluzii a echilibrului, devine tot mai compatibilă cu acest nou fascism modular – adaptabil la fiecare țară, cultură și context.

Asia: supraviețuirea prin dictatură

În state precum India, Filipine sau chiar Japonia, rețeta este adaptată din mers: tehnologia devine aliatul perfect al controlului de masă. Supravegherea digitală, recunoașterea facială, controlul informației – toate sunt deja instrumente de rutină.

Dar ceea ce vine dinspre America este justificarea morală a acestor măsuri: dacă lumea se prăbușește, cine are timp de drepturi? Când vine urgia, cine mai are chef de alegeri? Și în acest haos controlat, oamenii ajung să creadă că salvarea vine de la liderul autoritar, nu de la solidaritate.

Rusia și China: deja specializate în supraviețuirea prin dictatură

Pentru imperiile deja totalitare, acest nou fascism este o veste bună. Nu trebuie să se mai justifice în termeni leniniști sau maoști. Pot vorbi, ca toată lumea, despre „tehnologie”, „ordine”, „siguranță” și „protejarea valorilor naționale”.

Rusia lui Putin deja oferă un model avansat de stat apocaliptic, unde nu mai contează viitorul colectiv – ci doar puterea personală a liderului și capacitatea de a menține haosul sub control prin frică, propagandă și o doză zilnică de cinism agresiv.

China, pe de altă parte, oferă infrastructura: AI-ul, sistemele de credit social, orașele inteligente gândite nu pentru libertate, ci pentru optimizarea supunerii. Când va veni momentul, aceste sisteme vor fi livrate oriunde în lume, la cheie, ca un produs Made in Future.

Sudul global: sacrificabilii permanenți

Țările din America Latină, Africa sau Sud-Estul Asiatic devin victimele colaterale ale acestui nou sistem global de selecție. Nu sunt invitate în orașele „libere”, nu sunt consultate despre colonizarea digitală, nu au acces la buncăre, criptomonede sau arme autonome.

Pentru aceste regiuni, fascismul apocaliptic înseamnă foame, migrație forțată, exploatare de resurse și dispreț sistematic. Sunt reduse la statutul de „consumabile umane” într-un joc care se joacă departe de ele, dar ale cărui efecte le lovesc primele.

Și România? Ce facem noi în fața apocalipsei programate?

România, ca de obicei, se va adapta cu o lejeritate jalnică. Vom importa retorica salvării naționale cu bârna-n ochi, vom copia visul orașelor autonome dar pe fonduri europene, vom distribui meme-uri cu Elon Musk fără să înțelegem ce semnează cu mâna cealaltă.

Ne vom declara „neimplicați”, cu miserupita ridicată la rang de virtute națională. Vom spune că „nu se aplică la noi”, dar vom adopta pe furiș toată infrastructura de control. Vom confunda tehnologia cu progresul și supravegherea cu civilizația.

Și, ca întotdeauna, când lumea va lua foc, ne vom întreba nedumeriți: „dar noi ce-am făcut?”

Adevărul e că acest tip de fascism nu vine cu cizme și bastoane. Vine cu gadgeturi și cuvinte frumoase. Vine cu investitori zâmbitori și aplicații mobile. Și, dacă nu-l recunoști la timp, te va prinde zâmbind, exact în clipa în care îți scanează retina și-ți decide soarta.

România și fascismul viitorului: când statul devine buncăr pentru unii și pușcărie pentru restul

1. Orașe „libere” românești – pe fonduri PNRR, evident

Dacă ideea „freedom cities” ar prinde la noi, ar fi instantaneu preluată de câte un baron local cu visuri de glorie și o firmă de construcții în familie. Am avea:

• „Orașul Vlad Țepeș – smart city cu tradiție”, construit lângă Târgoviște, unde accesul se face doar cu buletin de român născut aici și certificat de familie „neamestecată”.
• „Technopolis Făurei”, sponsorizat de vreun consorțiu chinez cu interese obscure, unde se testează sisteme de recunoaștere facială la ghișeu și cartele de bonă pentru bătrâni cu scoruri sociale.
• „Muntele Libertății Cotnari”, o enclavă autosustenabilă pentru seniori „de dreapta”, cu capelă, heliport și pază de la firmă privată cu angajați foști SPP-iști.

Toate acestea ar fi vândute ca salvări de la haosul societății, deși ar semăna mai degrabă cu niște ghetouri de lux, înconjurate de garduri și live streaming permanent către Ministerul de Interne.

2. Legi pentru elite, sărăcie cu lege pentru restul

Într-o Românie fascist-apocaliptică, legile n-ar fi neapărat abrogate. Din contră, ar fi tot mai multe. Pentru restul lumii. Pentru omul obișnuit.

• Ți-ai permis să protestezi împotriva distrugerii pădurilor? Amenzi de mediu pentru „perturbarea liniștii ecosistemice”.
• Ai făcut o postare ironic-empatică despre refugiați? Anchetat pentru „atentat la valorile naționale”.
• Nu ți-ai plătit factura la timp? Scor social scăzut, pierdere de acces la asistență medicală non-urgentă.

În schimb, pentru băieții „aleși”:

• Comisionul luat printr-o firmă offshore pentru un proiect IT inutil? Efort de digitalizare accelerată.
• Absența la Comisia de Etică? Gândire strategică independentă.
• Nepotul tău lucrează la CNA și îți reglementează concurența? Întâmplare fericită cu impact pozitiv în presă.

3. Educație pentru „cei buni”, reeducare pentru restul

Într-un astfel de sistem, educația ar deveni un lux. Nu neapărat prin cost, ci prin acces. Cine e „de-al nostru” intră în școli private, cu educatori finlandați și ateliere de leadership. Restul – la „școlile de reorientare patriotică”, unde se învață religie cu accent pe supraviețuire și limba română cu accent pe obediență.

Eventual, am putea avea:

• Școli AI only, unde copiii învață din softuri create de foști consilieri de la Ministerul Digitalizării, dar care trimit automat datele către ANAF și Poliție, pentru „urmărirea traseului educațional”.
• Clase de elite în subteran, pentru protejarea elevilor „cu potențial” în cazul unei crize globale. Intrați pe bază de ADN, ieșiți doar după BAC-ul cu notă perfectă.

4. Apatia ca politică de stat

Dar cel mai periculos element nu va fi nici digitalizarea, nici propaganda, nici forțele de ordine. Ci miserupita. Acea formă de lehamite endemică, care transformă orice încercare de rezistență într-o glumă, orice abuz într-un „eh, asta e, măcar n-au venit rușii”.

Românii sunt specialiști în supraviețuirea pasivă. Și tocmai asta ne face vulnerabili: fascismul viitorului nu are nevoie să ne bată. Are nevoie doar să ne lase să adormim cu telecomanda-n mână, râzând la glume despre Iohannis și uitând să ne întrebăm de ce, de fapt, nimic nu se mai schimbă.

Nu vom vedea cizme pe stradă. Vom vedea aplicații noi în telefon.

Fascismul viitorului în România nu va arăta ca în anii ’30. Va avea o interfață curată, un logo minimalist, un slogan cu font elegant. Va veni cu reduceri de Black Friday la buncăre personale și cu tutoriale despre cum să-ți îngheți cardul de sănătate dacă n-ai donat destul la partid.

Și, dacă nu începem de pe acum să reconstruim empatia, luciditatea și curajul – nu vom pierde doar democrația. Vom pierde ideea că am fi meritat vreodată una.

Manifest pentru cei care încă mai simt

Nu vine cu tancuri. Vine cu notificări.

Nu se impune prin forță. Se instalează ca o aplicație pe care ai uitat s-o dezinstalezi.

Nu arde cărți. Îți înlocuiește gândurile cu update-uri de sistem.

Fascismul care vine nu vrea să te învingă. Vrea să te adoarmă.
Să te convingă că e prea târziu. Că e prea greu. Că n-are rost.
Să râzi în loc să strigi. Să scrollezi în loc să înțelegi.
Să zici „asta e” când ar trebui să zici „ajunge”.

Adevărul e că lumea nu se termină când vine sfârșitul.
Se termină când renunți să mai lupți pentru ea.

Și atunci, orașele „libere” vor fi ale lor.
Iar lumea reală, a ta, va fi doar o hartă pixelată, pe care nu mai ai acces.
Pentru că ai ales să taci. Sau să comentezi ironic. Sau să dormi.

Trezește-te.
Nu mai avem timp pentru amânări.
Viitorul nu are nevoie de spectatori. Are nevoie de luptători.