„Fata” lui Hrebenciuc, viitoare deputată de Caraș Severin

Publicat: 15 oct. 2024, 11:06, de Ion Teleanu, în POLITICĂ , ? cititori
„Fata” lui Hrebenciuc, viitoare deputată de Caraș Severin

Lista candidaților PSD din județul Caraș Severin pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024 are câteva surprize, mai ales printre cei care vor să ajungă deputat.

La ora actuală, lista PSD Caraș Severin de la Camera Deputaţilor este deschisă de Marius Isac, actual vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Caraș Severin, iar locul doi este destinat unei persoane cu susținere politică foarte puternică de la București. Este vorba de Silvia-Claudia Mihalcea, actualul secretar general al Camerei Deputaţilor care ocupă acest post de câțiva ani. Aceasta a devenit o „vedetă” a politicii românești ca urmare a faptului că a lucrat timp de 10 ani la cabinetul lui Viorel Hrebenciuc, și la 30 de ani devenea subsecretar de stat și vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, iar la 33 de ani prelua funcția de director general al Oficiului Național al Registrului Comerțului. A condus ONRC aproape toată perioada guvernării Ponta și încă câteva luni, până în martie 2016, după care a revenit la Camera Deputaților, tot într-un post călduț și sigur, de secretar general adjunct, iar ulterior a devenit secretar general, funcție pe care o deține și în prezent.

Silvia Mihalcea, „fata” „Guzaganului rozaliu” și pupila lui Marian Neacșu

într-o discuție purtată cu generalul Dumitru Iliescu, a cărei interceptare a fost făcută în dosarul în care Hrebenciuc și Dan Șova sunt acuzați de trafic de influență, „Guzganul rozaliu” vorbea despre „fata lui” de la Registrul Comerțului, fata care a fost 10 ani la cabinetul său, adică despre Silvia Mihalcea. Acum, „fata” lui Hrebenciuc este într-o relație foarte apropiată de vicepremierul Marian Neacșu, fiind și cel care a insistat ca aceasta să candideze pe un loc eligibil de deputat pe lista PSD Caraș Severin. Mai trebuie precizat că un rol cheie în impunerea Silviei Mihalcea la Caraș Severin l-a avut Ion Mocioalcă, vicepreședintele Curții de Conturi a României, al cărui fin, Silviu Hurduzeu, este liderul organizației județene a PSD și viitorul președinte al Consiliului Județean Caraș Severin.