Fața nevăzută a lunii decembrie: absurditatea calculelor pentru Președinția României

Pe măsură ce ne apropiem de finalul anului, luna decembrie capătă o aură aparte în România. Însă nu din motivele tradiționale legate de Crăciun sau de sfârșitul unui ciclu calendaristic, ci datorită așteptării febrile a unui eveniment mult mai terestru: alegerea unui nou președinte. Mass-media, analiști politici, sociologi și chiar „părerologi” de ocazie și-au ocupat ultimele luni construind scenarii complicate, avansând pronosticuri, sondaje și proiecții despre cine va ocupa cea mai înaltă funcție în stat. Dar, dacă privim dincolo de zgomotul acestor dezbateri, se conturează o întrebare tulburătoare: are, de fapt, vreun sens să vorbim despre viitorul președinte al României?

Fiindcă, singurul lucru cert al lunii decembrie este concertul, mă rog, seria de concerte – Ștefan Bănică. Nicidecum rezultatele alegerilor. E greu de apreciat cât apetit vor avea românii și pentru alegeri. Sunt nepoței pentru care trebuie inventat bradul. Și Magia Crăciunului. Iar alegerile… mare plictis.

Funcția prezidențială în România: o relicvă decorativă?

În esență, funcția de președinte în România a devenit o combinație ciudată între influență simbolică și lipsa de substanță efectivă. Constituțional, rolul său este limitat. În afară de câteva prerogative în politica externă și de funcția de mediator între puterile statului, președintele nu poate legifera, nu poate guverna și, de multe ori, nu poate decât să privească de pe margine cum Executivul și Legislativul își dispută propriile competențe. În mod paradoxal, campaniile pentru această funcție sunt încărcate de promisiuni mărețe, de programe politice care promit schimbări radicale, reforme profunde și chiar „salvarea națională”. Dar câte dintre acestea se materializează efectiv odată ce candidatul câștigă?

De aici începe absurditatea calculelor electorale. Fiecare sondaj de opinie, fiecare dezbatere, fiecare promisiune se îngrămădește în spațiul public într-o frenezie goală de conținut. Adevărul este că, indiferent cine va fi ales, vom ajunge cam în același punct: o funcție prezidențială mai degrabă ceremonială, care va continua să fie o relicvă a unui alt context politic.

Scenariile posibile: ce ar urma, în orice direcție am merge?

Privind la candidații actuali și la „scenariile posibile”, peisajul e la fel de plat ca o hartă a Bărăganului în mijlocul verii. Avem „candidatul tradițional” – acea figură cu trecut politic solid, dar lipsită de viziune nouă. Avem „reformistul tehnocrat” – un alt exemplu de politician care promite eficiență și gestionare a statului ca pe o corporație (dar care înțelege prea puțin din realitatea politică românească). Și nu putem să uităm „omul din afara sistemului” – acel candidat care mizează pe nemulțumirea populară, dar care odată ajuns la putere, fie se va integra în mecanismele vechi ale sistemului, fie va rămâne marginalizat.

Scenariul 1: Candidatul tradițional câștigă. Dacă va fi ales un politician din eșalonul tradițional, să ne așteptăm la aceeași neutralitate ambiguă cu care ne-am obișnuit. Promisiunile de reformă vor dispărea repede sub presiunea consensului politic și a imposibilității de a impune cu adevărat schimbări structurale.

Scenariul 2: Reformistul tehnocrat câștigă. Într-un asemenea caz, vom vedea un efort de a conduce statul ca pe o firmă. Accentul va cădea pe management, pe o eficiență birocratică care, însă, va întâlni rapid obstacolele unui sistem profund politizat și împovărat de corupție endemică. Reformele vor fi blocate, iar funcția prezidențială se va dovedi, din nou, limitată.

Scenariul 3: Omul din afara sistemului câștigă. Poate cel mai riscant scenariu este cel al unui outsider. Un asemenea candidat, odată ajuns la Cotroceni, va întâmpina opoziție masivă din partea întregii structuri politice și administrative. Nu va avea instrumentele necesare pentru a produce schimbările dorite, iar dezamăgirea generală va adânci și mai mult neîncrederea populară în instituțiile statului.

De ce decembrie este doar o iluzie

Decembrie este, astfel, doar o altă lună a unui ciclu politic care ne amintește că funcția prezidențială, oricât de mult zgomot mediatic ar atrage, nu este decât un instrument decorativ. Iar absurditatea este că, de fiecare dată, ne prefacem că uităm acest lucru. Ne agățăm de iluzia că un alt președinte ar putea fi „diferit”, că ar putea salva țara de la corupție, birocrație, stagnare economică sau de la conflicte politice interne.

Dar, realitatea este că România funcționează în virtutea inerției politice. Schimbarea nu vine din Cotroceni, ci din alte părți ale statului, cum ar fi Parlamentul, Guvernul și societatea civilă. Președinția este, într-o măsură considerabilă, o funcție golită de conținut. Ne place să credem că președintele poate schimba cursul istoriei, dar dacă analizăm ultimii ani, vedem cum oricare dintre președinții de până acum a fost redus la un rol simbolic, blocat în propria limitare constituțională și în capcana compromisurilor politice.

Ce înseamnă asta pentru viitor?

Indiferent cine va câștiga alegerile prezidențiale din decembrie, România va merge pe același drum. Crizele politice nu vor fi rezolvate printr-un simplu schimb de figuri la Cotroceni. Îmbunătățirile structurale necesită un efort concertat al tuturor ramurilor statului și o schimbare profundă a modului în care se fac lucrurile în România. Iar funcția de președinte, în contextul actual, nu poate fi decât o piesă dintr-un puzzle mult mai complex.

Așadar, luna decembrie nu este decât un spectacol de fațadă, un ritual electoral prin care trecem la fiecare cinci ani, dar care, în esență, nu va schimba nimic fundamental. Funcția prezidențială, așa cum este acum, nu este altceva decât o umbrelă decorativă sub care politicienii își ascund neputințele și refuzul de a face schimbările reale de care țara are nevoie.

Cât despre noi, spectatorii acestui circ electoral, poate că ar trebui să fim mai conștienți de absurditatea situației și să înțelegem că nu un președinte ne va salva, ci o reformă reală, la toate nivelurile statului. Până atunci, să nu ne facem iluzii: indiferent de cine va câștiga, decembrie nu va aduce cu sine schimbări miraculoase. Va fi doar încă o lună, încă o alegere, încă o dezamăgire.