FCSB – CFR Cluj 3-3, în Liga 1. Meci spectaculos pe Arena Națională (Video)
FCSB și CFR Cluj au terminat la egalitate, duminică, pe Arena Națională, scor 3-3, într-un meci din etapa a 22-a Ligii I.
Oaspeții au început mai bine jocul şi au avut o mare ocazie în minutul 4, când portarul Andrei Vlad a respins mingea trimisă cu capul de Gabriel Debeljuh. FCSB a replicat în minutul 23, când Otto Hindrich a blocat şutul lui Darius Olaru.
Un minut mai târziu, Octavian Popescu a deschis scorul cu un şut de la circa 25 de metri, în vinclul porţii lui Hindrich. CFR Cluj a egalat în minutul 36 , prin Debeljuh. Acelaşi Debeljuh a marcat cu exteriorul, din aproximativ 11 metri, în minutul 40. În minutul 71, Valentin Gheorghe a fructificat o centrare a lui Florinel Coman, iar scorul s-a făcut 2-2.
CFR Cluj a trecut din nou în avantaj în minutul 77, când Daniel Graovac i-a aşezat mingea lui Alex Chipciu, iar acesta l-a învins pe portarul Vlad. În minutul 90+4, Cristea a stabilit scorul final, 3-3, cu o lovitură de cap.
CFR Cluj este lider în clasamentul Ligii 1, cu 58 de puncte, în timp ce FCSB este pe doi, cu 48 de puncte.
Au evoluat echipele
FCSB: A. Vlad – Ov. Popescu, A. Miron, I. Cristea, Haruţ (Vinicius ’46) – Olaru, Ad. Şut (Coman ’66), Fl. Tănase (Oaidă ’88) – Cordea, Keşeru (Dumiter ’46), Oc. Popescu (V. Gheorghe ’46). Antrenor: Anton Petrea
CFR Cluj: Hindrich – Camora, Burcă, Graovac, Cr. Manea – Păun (Neguţ ’69), Boateng, Bordeianu (Itu ’90) – C. Deac (Cestor ’90), Debeljuh (Dugandzic ’88), V. Costache (Chipciu ’70). Antrenor: Dan Petrescu