Federația de Canotaj condusă de Elisabeta Lipă riscă să fie dizolvată

Publicat: 11 ian. 2024, 21:35, de Ovidiu Zară, în ACTUALITATE , ? cititori
Federația de Canotaj condusă de Elisabeta Lipă riscă să fie dizolvată

Federaţia Română de Canotaj (FRC), condusă de fosta mare canotoare Elisabeta Lipă, este în centrul unui imens scandal juridic şi riscă să fie dizolvată în Justiţie, deoarece s-ar fi constituit cu încălcarea Legii și a ordinii publice.

Acesta este motivul pentru care Federația Română de Pescuit Sportiv (FRPS) a depus la Tribunalul Bucureşti (dosar nr. 32858/3/2023) o cerere de dizolvare a FRC, în care a cerut instanţei să constatate nulitatea absolută a actului constitutiv al FRC, raportat la prevederile art. 6 și 35 din O.G. 26/2000 cu privire la asociații și fundații şi să dispună radierea acestei structuri sportive din Registrul federațiilor de pe lângă Grefa Tribunalului București, Secția a-IV-a Civilă.


Pentru a înţelege mai bine care sunt motivele pentru care se cere nulitatea absolută a actului constitutiv al FRC şi radierea acestei structuri sportive din Registrul federațiilor de pe lângă Grefa Tribunalului București, vom face o mică introducere legislativă.

Conform art. 35, alin. (2) şi alin (3) din Legea nr. 69/2000, „(…) federaţiile sportive naţionale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice si fără scop lucrativ”, care dobândesc personalitatea juridică „în condiţiile legii”. Practic, rezultă astfel caracterul de drept privat al federațiilor sportive naționale.

În ceea ce priveşte dobândirea personalității juridice a unei federaţii, aceasta este guvernată de prevederile art. 6 și art. 35 din O.G. 26/2000, lucru prevăzut expres și de art. 95 din Legea nr. 69/2000 care menţionează explicit faptul că „dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile O.G. nr. 26/2000, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice si persoanele juridice”.

Mai mult, trebuie precizat că O.G. 26/2000 prevede foarte clar la art. 6 din O.G. 26/2000 că actul constitutiv trebuie să conțină, sub sancțiunea nulității absolute, următoarele elemente:
– datele de identificare a asociaţilor: numele sau denumirea şi, după caz, domiciliul sau sediul acestora;
– exprimarea voinţei de asociere şi a scopului propus;
– denumirea asociaţiei;
– sediul asociaţiei;
– durata de funcţionare a asociaţiei – pe termen determinat, cu indicarea expresă a termenului sau, după caz, pe termen nedeterminat;
– patrimoniul iniţial al asociaţiei; activul patrimonial, în valoare de cel puţin dublul salariului minim brut pe economie, la data constituirii asociaţiei, alcătuit din aportul în natură şi/sau în bani al asociaţilor;
– componenţa nominală a celor dintâi organe de conducere, administrare şi control ale asociaţiei;
– persoana sau persoanele împuternicite să desfăşoare procedura de dobândire a personalităţii juridice;
– semnăturile asociaţilor.
Legislaţia mai prevede la art. 35 din O.G. nr. 26/2000, că federațiile se pot constitui doar prin asocierea asociațiilor și fundațiilor.
Acestea fiind spuse, să trecem la subiectul acestui litigiu care poate conduce la dispariţia uneia dintre cele mai titrate Federaţii Sportive din România.

Acuzaţie gravă: patrimoniul iniţial al FRC a fost constituit printr-o deturnare de fonduri din bugetul MTS

Reclamantul, adică FRPS, susţine că aşa cum reiese din actul constitutiv al FRC, „cu excepția Asociației Județene de Canotaj Călărași, cei 35 de membri asociați ai acestei structuri sportive sunt persoane juridice de drept public, nu asociații de drept privat”.

Mai mult, FRPS reclamă şi faptul că din Actul constitutiv al FRC lipsesc o serie de date care conduc automat la nulitatea absolută a acestuia.
În primul rând, FRPS susţine că Federaței condusă de Elisabeta Lipă îi „lipsesc datele de identificare ale membrilor asociați, fiind trecute doar denumirea și adresa acestora”. De asemenea, din documentele depuse la dosarul cauzei reiese că „din Actul constitutiv al FRC lipsește şi exprimarea voinței de asociere, care ar fi trebuit exprimată explicit la adunarea constitutivă de către organele de administrare ale membrilor asociați (hotărâri ale acestora) sau de delegații acestora.

Însă cea mai mare problemă privind federaţia condusă de Elisabeta Lipă este cea privind patrimoniul inițial al asociației. FRPS reclamă faptul că „patrimoniul iniţial al FRC nu a fost constituit prin aportul membrilor asociați, ci printr-o deturnare de fonduri din bugetul Agenției Naționale pentru Tineret și Sport (Ministerul Tineretului și Sportului), ceea ce poate constitui o infracțiune sancționată de Cod Penal (art. 307)”.
„Faptul că FRC a fost persoană juridică de drept public, așa cum reiese din Anexa 2 a HG nr.6/2001 (n.r. – abrogată prin HG nr. 759/2003), nu înseamnă că prin constituire sa ca persoană juridică de drept privat sunt unul și același subiect de drept.

Practic, anulând o persoană juridică de drept public printr-o convenție civilă putem vorbi de o încălcare a ordinii publice”, mai susţine FRPS în acţiunea formulată la Tribunalul Bucureşti.

O altă chestiune reclamată de FRPS, care poate conduce la nulitatea absolută a actului constitutiv al FRC, este şi aceea că respectivul document „a fost semnat numai de secretatul general, fără a exista semnăturile și ștampilele membrilor asociați”.


„Din Actul constitutiv lipsesc scopul și obiectivele Federației Române de Canotaj”

Totodată, un alt aspect de nelegalitate al actului constitutiv al FRC ar fi încălcarea art. 6 pct. 4 din OG 26/2000, care prevede explicit că „la autentificarea actului constitutiv şi a statutului asociaţiei se va prezenta dovada eliberată de Ministerul Justiţiei privind disponibilitatea denumirii noii asociaţii”. În acest context, FRPS subliniază că „așa cum se observă din Încheierea de autentificare nr. 5883/6.12.2001, semnată de notarul Andrei Aurel Jean, nu există dovada disponibilităţii denumirii <>, deoarece această dovadă a disponibilității denumirii FRC (nr. 8983) a fost eliberată de Ministerul Justiției – Registrul Național ONG la data de 10.12.2001, adică ulterior datei autentificării de către notarul menţionat a Actului constitutiv”.
Mai mult, FRPS susţine că „din Actul constitutiv lipsesc scopul și obiectivele Federației Române de Canotaj, deși acest lucru era obligatoriu potrivit art. 6, pct. 2, lit. b din O.G. nr. 26/2000.

Ca tacâmul să fie complet, Federaţia condusă de Elisabeta Lipă, este acuzat că Statutul său – care ar trebui să fie un document de sine stătător, cu o formă şi conținut conform art. 6 pct. 3 din O.G. nr. 26/2000 – apare ca … Anexă la Actul Constitutiv (!).

Are Federaţia condusă de Elisabeta Lipă aviz prealabil de constituire?

FRPS mai cere totodată verificarea Dosarului nr. 41/FED/2001 în baza căruia FRC a dobândit personalitate juridică, pentru a verifica existența avizului prealabil eliberat în vederea constituirii a Federației Române de Canotaj, aceasta deoarece nici în actul constitutiv și nici în statut nu este trecut numărul avizului de constituire, eliberat anterior depunerii cererii de dobândire a personalității juridice.
Vom reveni.