Federaţia Naţională a Părinţilor lansează campania naţională împotriva consumului de droguri. Peste 70.000 de copii au consumat substanțe interzise
Federația Națională a Părinților (FNAP) lansează o inițiativă de amploare menită să încurajeze părinții să se implice activ în prevenirea consumului de droguri în rândul copiilor și adolescenților. Traficanții de droguri își concentrează tot mai mult atenția asupra distribuției de droguri sintetice, extrem de periculoase pentru sănătatea tinerilor.
Campanie de conștientizare a problemelor produse de droguri
Federația lansează astfel un apel național către toți părinții de adolescenți, profesori, lideri de opinie, autorități și instituții competente, invitându-i să se alăture acestei inițiative sociale cruciale.
Campania de conștientizare, intitulată „Să oprim nebunia. Drogurile sunt o prăpastie, o iluzie!”, are ca obiectiv principal sensibilizarea și mobilizarea comunității pentru a combate acest fenomen alarmant.
Pentru a asigura eficiența campaniei, FNAP colaborează cu un grup de experți: psihologi și psihoterapeuți specializați în adicții, avocați, comunicatori profesioniști și specialiști în politici publice. De asemenea, sute de voluntari, părinți și copii s-au alăturat deja demersului. Cei care doresc să contribuie pot trimite un mesaj la adresa de e-mail [email protected].
”Trebuie să ne unim în acest efort de a preveni și bloca accesul copiilor noștri la droguri, trebuie să înțelegem emoțiile copiilor. Lansăm un apel național tuturor părinților de adolescenți, profesorilor, liderilor de opinie, autorităților și instituțiilor competente, să se alăture Federației în această inițiativă socială”, explică Eugen Ilea, președintele Federației Naționale a Părinților București.
Primii parteneri instituționali ai FNAP în această campanie sunt Agenția Națională Antidrog (ANA) și Agenția Națională Anti-Doping (ANAD).
Conform raportului pe 2022 al Agenției Naționale Antidrog, peste 70.000 de copii cu vârste între 13 și 16 ani au consumat canabis cel puțin o dată în 2021, ceea ce reprezintă 8,7% din această grupă de vârstă. Având în vedere că numărul total al copiilor din această categorie este de aproximativ 810.000, rezultă o cifră alarmantă.
„În realitate, sunt mult mai mulți copii care consumă droguri, ceea ce ne arată că flagelul consumului de droguri a atins cote alarmante, mai ales că vârsta la care încep să consume a scăzut spre 10 ani. Societatea trebuie să se mobilizeze pentru a salva copiii și a-i ajuta să devină adulți sănătoși” a comentat Eugen Ilea.
Efectele consumului de droguri asupra copiilor sunt devastatoare. Drogurile afectează grav psihicul, distrug mintea și corpul, ducând la ruinarea fizică și intelectuală a acestora. Transformările sunt evidente și ireversibile, iar părinții adesea nu sunt conștienți de pericolele la care sunt expuși copiii lor sau nu știu cum să reacționeze la timp.
”În realitate, sunt mult mai mulți copii care consumă droguri, ceea ce ne arată că flagelul consumului de droguri a atins cote alarmante, mai ales că vârsta la care încep să consume a scăzut spre 10 ani, iar noi, societatea, trebuie să ne mobilizăm pentru ne salva copiii și a-i ajuta să devină adulți sănătoși”, comentează Eugen Ilea, președintele Federației Naționale a Părinților București.
Campania FNAP își propune să ofere părinților instrumentele și cunoștințele necesare pentru a recunoaște semnele consumului de droguri și pentru a acționa eficient în prevenirea acestuia. Implicarea activă a părinților și a comunității este esențială pentru a combate această problemă și pentru a proteja viitorul copiilor.