Federația SANITAS, proteste de amploare în fața Guvernului
Membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS protestează luni, între orele 12:00-13:00, în faţa Guvernului, pentru respectarea drepturilor angajaţilor din sistemul medical.
„1 februarie 1990 – 1 februarie 2021: 31 de ani de activitate sindicală SANITAS! Prima aniversare în stradă! De ziua noastră ne-am fi dorit o altfel de aniversare! Dar autorităţile ne obligă, prin nepăsarea cu care tratează problemele sistemului medical şi ale celui de asistenţă socială, să cerem în Piaţa Victoriei respectarea drepturilor membrilor noştri!
Membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS protestează luni, 1 februarie 2021, în faţa Guvernului, în numele colegilor noştri din spitale, din centre medicale şi medico – sociale, din instituţii de asistenţă socială.
Protestează pentru cei care luptă pentru vieţile noastre, pentru cei care luptă de peste 12 luni cu virusul care a provocat pandemia; pentru drepturile colegilor care sunt prezenţi în centrele de vaccinare sau sunt epuizaţi în centrele de asistenţă socială.
Oamenii aceştia au înţeles că profesiile pe care şi le-au ales presupun şi prezenţa în linia întâi a războiul cu noul coronavirus; şi nu cer nimic în plus faţă de lege. Cerem doar să se respecte legea”, au scris reprezentanţii SANITAS pe pagina de Facebook a Federaţiei.
Ce solicită sindicaliștii
Sindicaliştii solicită aplicarea corectă a Legii 153/2017, cu respectarea creşterilor salariale prevăzute pentru anul 2021 şi repararea inechităţilor generate de această lege faţă de categoriile de salariaţi cu cele mai mici venituri din sistem, raportarea sporurilor la salariul de bază aflat în plată – în special a sporurilor pentru condiţii de muncă – pentru toţi angajaţii din sistemul sanitar şi acordarea stimulentului de risc pentru angajaţii din asistenţa socială, conform Agerpres.
De asemenea, sindicaliștii mai cer raportarea sporurilor la salariul de bază aflat în plată – în special a sporurilor pentru condiții de muncă – pentru toți angajații din sistemul sanitar, precum și acordarea stimulentului de risc pentru angajații din asistența socială, prevăzut de lege pentru lunile de stare de urgență din 2020.
„Criza pandemică pe care o traversăm de mai bine de 12 luni a scos la iveală o multitudine de dificultăți structurale ale sistemului sanitar și ale celui de asistență socială. Multe dintre ele sunt rezultatul politicilor păguboase și incoerente aplicate în ultimii 30 de ani. Atragem atenția guvernanților că nu-și mai pot permite luxul de a ignora aceste probleme sau de a le trata doar prin prisma intereselor politice imediate. Populația acestei țări are dreptul la un sistem public de sănătate și de asistență socială la standarde europene!”, încheie comunicatul federației sindicale.