Felicitări! Am ajuns la fundul sacului
Instituțiile statului au rămas fără bani. Deficitul excesiv nu poate fi stăpânit decât cu măsuri disperate, dar în niciun caz prin tăierea pensiilor speciale sau decuplarea firmelor de partid de la contractele publice. Soluția vizată de autorități este fondul de rezervă pus la dispoziția Guvernului, acel buget paralel, folosit discreționar, prin care Cabinetul Ciolacu trimite bani pentru plata salariilor profesorilor, pentru bursele elevilor, pentru lefurile celor din servicii, din cultură etc. În lipsa unor calamități adevărate, Slavă Domnului, provocăm prin lăcomie calamitățile noastre.
Astăzi va fi adoptată, mai mult ca sigur, Ordonanța de Urgență pentru aprobarea unor măsuri de reducere a unor cheltuieli bugetare, prin care se dorește salvarea de la cheltuieli a unei sume de 8 miliarde de lei, care ar fi adâncit deficitul și mai tare. Se mută niște cheltuieli pe spinarea lui 2024, se opresc investițiile pe ultimele două luni, se blochează tot felul de achiziții în instituții, gen mobilier, hârtii, xeroxuri, pixuri și alte papetării.
Probabil că nu vom avea rectificare bugetară în acest an. Nu mai ai de unde să iei, pentru că toată lumea s-a folosit de banii alocați prin legea bugetului, ca să muți în zonele cheltuitoare, în special salarii, pensii, subvenții. Nimeni n-a mai vorbit de creșteri de venituri, nici măcar PSD. Dar prin diverse acte normative obscure se recurge la astfel de salturi salariale. Spre exemplu, la jumătatea lunii septembrie, Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență, neanunțată în prealabil, prin care se decide creșterea cheltuielilor de personal, inclusiv ca pondere în PIB. Iar zilele trecute, Guvernul a aprobat nu mai puțin de 11 HG-uri prin care alocă bani de la Fondul de rezervă pentru Ministerul Transporturilor, pentru MIPE, pentru Ministerul Mediului, pentru Ministerul de Externe, pentru Ministerul de Interne, pentru Camera Deputaților, pentru SRI.
În plus, la rectificarea bugetară s-ar vedea dezastrul și ar trebui să spună care va fi deficitul peste 2 luni. Înfiorător de mare…