Femeia care a păcălit naziștii lui Hitler, a murit de foame și de frig în subsol
Mariupolul, așa făcut una cu pământul cum e, spune, încă, povești fabuloase. Ce spun eu încă… Mariupol va spune multă, multă vreme de acum încolo povești. Pentru că, mai presus de noi, toți care scriem despre orașul-port al Ucrainei, el le-a văzut, le-a simțit, le-a trăit.
Pe site-ul Chabad.org citim despre o felie de viață. A unei femei, Vanda Semyonovna care, după ce-a fentat naziștii în 1941, la Mariupol, orașul unde trăia, moare la începutul lunii aprilie de foame, de sete, de frig, de spaimă, într-un subsol din Mariupol, unde, ca și atunci, în timpul celui de-al doilea război mondial, a trăit. Vanda avea 91 de ani. Și, înainte de asediul asupra orașului de la Marea Azov își ducea onorabil anii în spate. Era, cum o descrie rabinul Mendel Cohen din comunitatea evreiască locală, din care făcea parte și ea, „o femeie bună și veselă, o persoană specială care va rămâne pentru totdeauna în inimile noastre. Vanda Semyonovna a trăit orori de neimaginat.” Născută la Mariupol pe 8 decembrie 1930, Vanda a întâmpinat, cum se înțelege, multe în viață. În octombrie 1941, naziștii au pătruns în Mariupol și au început să adune evreii orașului. Vanda avea zece ani. Soldații lui Hitler i-am luat întâi mama, apoi toată familia extinsă. Ce s-a ales de toți, nici nu mai trebuie să pomenim. Fetița s-a ascuns prin subsoluri. Cu puteri nebănuite, n-a țipat, n-a strigat, n-a ieșit afară. Cum spune acum fiica ei, Larissa, asta a salvat-o. N-a urlat nici când, pe 20 octombrie 1941, germanii au executat în șanțurile de la periferia Mariupolului între 9.000 și 16.000 de evrei, inclusiv pe toți apropiații ei. După acest episod sângeros, fetița de zece ani a fost arestată și supusă, cum erau toți evreii, la torturi. Cum tatăl ei nu era evreu, niște prieteni ai acestuia au uzat de asta și au reușit s-o salveze pe Vanda, spunând că e grecoaică, nu evreică. Și, după 80 de ani, în anul de grație 2022, Vanda Semyonovna Obiedkova s-a ascuns iar prin subsolurile din Mariupol. Căci Putin a început… operațiunea specială în Ucraina, iar Mariupolul a fost țintă a soldaților ruși încă de la începutul invaziei. Viața în hrubele locuințelor nu e ușoară pe timp de război. Hrană, nu, apă, nu, lumină, nu! Doar bombe, doar spaime, doar neajunsuri. Și vești nemiloase: au mai murit oameni, au mai căzut clădiri, s-au mai distrus vieți. După cum spune fiica, Larissa, Vanda Semyonovna Obiedkova a întrebat, când a început războiul , un singur lucru: „De ce se întâmplă asta?” Apoi, i s-a deteriorat starea de sănătate. Și, din femeia vioaie care era, n-a mai rămas nimic. După cum afirmă Larissa, dar și rabinul Mendel Cohen, da, Vanda avea 91 de ani, însă merita să închidă ochii altfel, nu să moară de frig, și de foame, și de sete, și de inimă rea, în subsolurile Mariupolului.