Femeia care a rezolvat problema a două guverne și a crescut o rețea de 25 de școli pentru copiii refugiaților ucraineni

Acolo unde autoritățile locale, inspectoratele școlare și guvernele României și Ucrainei au ridicat din umeri, un mic grup de oameni a găsit soluția: 5.000 de elevi refugiați ucraineni învață în prezent zilnic într-o rețea de școli gândită special pentru ei. Avantajul României: în timp ce copii sunt în clase, mamele lor pot merge la muncă și se pot integra mai ușor în noua țară de adopție. Printre cei care nu s-au dat bătuți și au găsit soluții se numără Anna Potri, o ucraineancă ce a pierdut totul în Mîkolaivul ocupat de ruși pentru a se transforma într-un apostol al educației.

E februarie și, prin ușa transparentă de la intrarea în Academia ProVeritas din Galați, se vede o fetiță ucraineancă. Deschide ușa, zâmbește la „Bună ziua!” și „Hello!”, fără a părea să înțeleagă mare lucru și o zbughește când este întrebată: „Anna Potri?”.

Câteva secunde mai târziu, Anna vine la ușă însoțită de Claudia Topciu, manager de proiect al Centrului de Refugiați organizat de Biserica Emanuel, în incinta căreia e și sediul școlii.

Marea problemă a educației

Din momentul în care a devenit evident că războiul din Ucraina nu va fi de scurtă durată, a apărut o mare și aparent de netrecut problemă: educația copiilor refugiaților.

„Școala românească nu știa ce să facă cu noi. În primul rând, e vorba de limita de 25 de elevi din clasă. Poate că, dacă ar fi avut de-a face cu unu – doi copii, se găsea o soluție. Dar nu vorbim de unu – doi copii. Doar în Galați, la clasa I, vorbim de 50 – 60 de copii, deja două clase întregi. Am cerut ajutorul autorității locale, al inspectoratului școlar sau al guvernului dar nu știu ce să facă cu noi”, explică Anna Potri.

O primă școală privată pentru copiii refugiaților a fost înființată în București, la începutul lui aprilie 2022. Până în vară, mai apăruseră câteva disparate.

„Copiii sunt traumatizați de război, au văzut oameni murind, bombardamente, au trăit o perioadă prin adăposturi subterane, au nevoie de un program special și de ajutor să învețe. Mamele trec și ele printr-o traumă și multe nu mai au forța necesară să facă teme acasă cu copiii, poate soțul lor e pe front, sunt niște încercări psihologice puternice și nu vrem să pierdem această generație încercată deja de doi ani de pandemie Covid 19 și unul de război”, spune Anna Potri.

Alături de un grup de inițiativă, a pregătit până pe 1 septembrie 2022, 17 unități de învățământ. Numărul lor a crescut la 25 în martie 2023 iar o centralizare este disponibilă pe ukrscola.ro. Când nu caută soluții pentru lărgirea rețelei, predă și ea lecții de informatică (foto).

Proiect unic la nivel internațional

Rețeaua dezvoltată în România nu are corespondent în alte țări. Este și motivul pentru care refugiați ce au optat inițiat pentru Germania sau Franța vin în România pentru că acolo copii lor erau obligați să învețe în limba țării respective, pe care nu o cunoșteau.

În plus, cea din România este recunoscută de guvernul ucrainean, ceea ce înseamnă că elevii nu pierd ani de studii.

„Guvernul ucrainean și-a dat acordul și recunoaște aceste studii, dar nu poate sprijini financiar proiectul”, spune Potri.

Soluția: fiecare școală are propriul sponsor. Se încearcă trecerea întregii rețele sub umbrela UNICEF, ce finanța în februarie șase unități. Nu este însă chiar atât de simplu:

„UNICEF vrea să existe un model de școală, ca o franciză, astfel încât să poată finanța întregul proiect, nu doar parțial. Vrea să existe o anumită programă”, explică Anna Potri. Doar că programa UNICEF nu corespunde în totalitate cu cea ucraineană.

Banii, principala problemă

În timp ce vorbim, din sala alăturată se aud cântece de copii:

„Матуся навчила нас пісню співати,

У полі ранкову стрічати зорю.

Матуся навчила людей шанувати |

І вірно любити Вкраїну свою!”

Un cântec despre mamele care-și învață copiii să respecte oamenii și să-și iubească țara.

„Ne pregătim pentru serbarea de 8 martie”, explică Anna Potri. Pentru că viața merge mai departe iar mamele și copiii lor pot uita, preț și de câteva clipe, de război și de faptul că sunt la sute de kilometru de casa lor sau ce a mai rămas din ea ori de soțul, părinții sau frații aflați pe front.

Odată cu viața care merge mai departe, merg și problemele.

„Cea mai mare ține de bani, trebuie să plătim profesorii, utilitățile”, explică Anna Potri. Sunt peste 200 de dascăli în întreaga rețea și, chiar dacă salariile nu sunt mari (între 2.000 și 3.000 lei/ lunar), suma totală e considerabilă.

Soluțiile de moment

Chiar și cu bani, situația resursei umane nu e ușor de rezolvat.

„Am început să strâng informații despre profesorii care sunt refugiați în România și să le oferim posibilitatea de a preda. Mulți vin fără documente, cum au fugit din bombardamente, nu avem altă șansă decât să ne credem pe cuvânt unii pe alții. O altă problemă e că se întorc acasă după câteva luni și trebuie să căutăm pe altcineva”, explică Potri.

În cazul din Galați, cheltuielile sunt achitate de Biserica Emanuel și Asociația Femeilor Profesioniste. În alte orașe, sunt implicate diferite organizații, de la Salvați Copii la Romanian Angel Appeal, Fundația Comunitară București, Kiwanis sau Muzeul Municipal Călărași. Nicio mare corporație nu și-a oferit sprijinul.

În pofida greutăților, există optimism.

„Le oferim mamelor un element de stabilitate: știu că au copiii în siguranță la școală și atunci își pot căuta de muncă”, mai spune Anna Potri, în timp ce ne ridicăm să mergem să facem un tur al școlii și să asistăm la repetițiile pentru 8 martie.

În sala unei școli improvizate din Galați, zeci de copii se țin de mâini și cântă despre mamele care-i cresc și-i iubesc. Cântă și lasă în urmă, fie și pentru câteva minute, războiul care e la doar câțiva kilometri de ei.

Cântă pentru că un grup mic de oameni, în frunte cu Anna Potri, crede în dreptul lor la educație și luptă pentru el cu aceeași tărie cu care, în tranșeele din Ucraina, rezistă soții, frații sau părinții lor.