Femeie ajunsă la spital posibil, intoxicată cu fum
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2021/05/Aragaz.jpg)
O femeie din Miercurea Ciuc a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă, vineri seara, posibil intoxicată cu fum, după ce a uitat mâncarea pe aragaz, iar casa i-a fost inundată cu fum, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Harghita.
„La faţa locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Miercurea Ciuc, cu două autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD. La sosirea echipajelor de intervenţie, s-a constatat faptul că locuinţa era inundată cu fum din cauza mâncării uitate pe aragaz, iar o persoană a fost preluată de echipajul SMURD şi transportată la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate„, a precizat Biroul de presă al ISU Harghita.
Acesta este un al doilea astfel de caz înregistrat în această săptămână, după ce luni o femeie a fost găsită inconştientă într-un apartament din Miercurea Ciuc. Ea inhalase fum provenit de la mâncarea uitată pe aragaz şi a fost resuscitată cu succes de echipajele medicale sosite la faţa locului, fiind transportată ulterior la spital.