Femeie de 60 de ani, condamnată pentru trafic de heroină. Clienții consumau marfa chiar în casa bunicii
O femeie din Ferentari, în vârstă de 60 de ani, este unul dintre cei mai cunoscuți dealeri de droguri din zona ei. Femeia a fost condamnată, recent, la peste 14 ani de închisoare cu executare, după ce oamenii legii au strâns mai multe dovezi despre traficul de heroină.
Dealer de droguri la 60 de ani
O femeie originară din cartierul Ferentari, cunoscută în lumea traficanților de droguri sub porecla de „Baba”, a fost condamnată recent de Tribunalul Iași la 14 ani și 4 luni de închisoare pentru trafic de droguri. Aceasta nu era la prima abatere, având o condamnare anterioară din 2011 și fiind implicată într-un proces în derulare la Curtea de Apel București încă din 2017.
După ce s-a mutat la Iași, „Baba” a continuat să își desfășoare activitățile ilegale, iar polițiștii Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate au început să audă de ea în martie 2023. Anchetatorii au descoperit că femeia vindea heroină și metadonă în Iași de câteva luni.
De asemenea, avea un complice, o prietenă, care o ajuta în aceste activități. Femeia a fost destul de greu de prins, având în vedere că nu avea un telefon prin care să comunice cu clienții ei. În plus, majoritatea dintre aceștia nici nu apucau să plece cu marfa, pentru că o consumau direct în casa acesteia.
În iunie 2023, un investigator sub acoperire a reușit să cumpere de la ea aproape 4 grame de heroină, acetaminofen și cofeină. Ulterior, anchetatorii au documentat alte două tranzacții înainte de a efectua o percheziție domiciliară.
Când poliția a ajuns la ușa ei, femeia a fost foarte cooperantă și le-a dat acestora dozele pe care le deținea. În urma percheziției, aceștia nu au mai găsit alte droguri, însă aceasta le-a mai dat, voluntar, încă 4,63 grame de heroină și suma de 7.800 lei, probabil provenită din vânzarea drogurilor.
În mai puțin de un an, cele două prietene au fost judecate și trimise în închisoare. Avocatul femeii a subliniat vârsta înaintată a clientei și motivul pentru care recurgea la astfel de fapte pentru a face bani: avea nevoie să întrețină cei 10 copii pe care îi avea. De asemenea, una dintre fiicele ei a devenit campioană europeană la haltere.
Pentru că a colaborat cu anchetatorii și și-a recunoscut fapta, femeia a fost condamnată la 10 ani de închisoare, pedeapsa fiind contopită cu cea din dosarul deschis la București, rezultând o sentință finală de 14 ani și 4 luni de detenție. Complicea ei a primit o sentință de 5 ani de închisoare.
Decizia Tribunalului Iași nu este definitivă și poate fi contestată în apel.