Femeie decapitată într-un accident pe autostrada București – Pitești
O femeie din Vâlcea, aflată pe scaunul din dreapta al unui Mercedes de teren, a fost decapitată într-un accident ce a avut loc vineri seară pe Autostrada A1, București – Pitești. Șoferul, soțul ei, a scăpat fără leziuni și fără a fi încarcerat.
Potrivit Poliției Argeș, din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi- Autostrada A1, s-a stabilit că la kilometrul 116, pe sensul către Pitești al autostrăzii, un bărbat de 47 de ani, din comuna Păușești Mălgași, județul Vâlcea, în împrejurări care vor fi stabilite în urma cercetărilor, a intrat în coliziune cu un TIR, condus de un bărbat de 50 de ani, din Târgu Jiu, judetul Gorj.
„Femeia în vârstă de 47 de ani, care se afla în partea din dreapta, prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Bărbatul care conducea autoturismul nu a avut nevoie de manevre de descarcerare, acesta a ieşit pe cont propriu şi ulterior a fost preluat de către un echipaj SAJ, care l-a transportat la spital. Impactul a fost mai mult în partea din dreapta a autoturismului şi, din nefericire, a provocat decesul pasagerei”, a transmis ISU Prahova.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând că nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care nefericitul eveniment s-a petrecut.