Femeie ucisă de tren, la Oradea, după ce a fost ținută forțat pe șine de un bărbat
:format(webp):quality(80)/https://www.puterea.ro/wp-content/uploads/2025/03/politia-nu-treceti.jpeg)
O femeie a fost ucisă de tren, la Oradea, după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat. Agresorul a fost arestat preventiv.
Femeie ucisă de tren
O crimă șocantă a avut loc în noaptea de sâmbătă spre duminică, la Oradea. O femeie de 52 de ani și-a pierdut viața după ce a fost lovită de un tren de marfă, în timp ce era imobilizată intenționat pe șine de un bărbat de 46 de ani. Tragedia s-a petrecut în jurul orei 1.15, pe podul CFR care traversează strada Dragoș Vodă, relatează bihoreanul.ro.
Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al Parchetului Bihor, Cristian Ardelean, agresorul a folosit forța fizică pentru a o împiedica pe femeie să se ridice de pe calea ferată.
„Inculpatul a împiedicat-o pe victimă să se ridice, folosindu-se de împingeri repetate cu brațele, chiar în momentul în care un tren de marfă se apropia cu viteză din direcția Aleșd-Oradea“, a explicat procurorul.
Conducătorul trenului, martor direct al tragediei, a relatat în fața procurorilor că nu a avut nicio șansă să evite impactul. Șocat de cele întâmplate, mecanicul a povestit că bărbatul a ținut femeia imobilizată până în ultimele clipe, sărind din fața locomotivei cu doar câteva secunde înainte de impact. Din păcate, locomotiva a lovit victima și a târât-o aproximativ 60 de metri, femeia decedând pe loc.
Ancheta a fost preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor. Trupul neînsuflețit al femeii a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cu exactitate cauzele decesului.
Agresorul a fost prins de polițiști în aceeași noapte, ascuns într-o scară de bloc din apropiere. El a fost reținut și, ulterior, arestat preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de omor.
„Admite propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Dispune arestarea preventivă a inculpatului, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, pe o durată de 30 de zile“, se arată în decizia instanței.
Măsura arestării poate fi contestată de către inculpat la Curtea de Apel Oradea.