Femeile vaccinate au mai mulți anticorpi decât bărbații
Femeile dezvoltă după vaccinare mai mulți anticorpi împotriva SARS-CoV-2 decât bărbaţii, arată un studiu realizat în România pe un lot de 313 persoane imunizate.
Studiul a fost realizat de specialiştii din reţeaua „Regina Maria” și a fost efectuat pe un lot de 313 persoane vaccinate cu serul Pfizer, dintre care 259 erau femei.
„Am urmărit cu atenţie răspunsul imun postvaccinal al persoanelor cu vârsta de peste 50 ani. Concluzia că vaccinul le oferă o protecţie aproape dublă este extrem de importantă şi suntem convinşi că o acoperire vaccinală foarte bună la această grupă de vârstă se va resimţi în sănătatea întregii populaţii”, a spus Teodora Ionescu, medic specialist epidemiolog, potrivit Alephnews.
Datele preliminare ale studiului au identificat o corelaţie între evoluţia titrului de anticorpi postvaccinal şi sexul pacientului. Astfel, titrul mediu al anticorpilor este semnificativ mai mare în cazul persoanelor vaccinate de sex feminin, fiind cu 44% mai mare în cazul celor care au trecut anterior prin boală, comparativ cu bărbaţii care au fost anterior infectaţi.
În sublotul persoanelor care nu au trecut anterior prin boală, la sexul feminin s-a înregistrat un titru mediu al anticorpilor postvaccinali cu 12% mai mare faţă de cel observat la bărbaţi.