Fenomen alarmant semnalat de un medic român prestigios
Numărul pacienților seropozitivi este într-o creștere alarmantă și, mai îngrijorător, scade vârsta celor depistați cu această infecție, transmite dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva” Iași.
„Am constatat că s-a dublat numărul pacienţilor nou diagnosticaţi în centrul nostru cu patologia HIV-SIDA. În plus, dacă în urmă cu doi ani puteam vorbi de o vârstă minimă de infectare de 21 de ani, astăzi avem înregistraţi pacienţi care abia au trecut de 18 ani. Însă cea mai mare parte dintre aceşti pacienţi au vârste cuprinse între 19 şi 24 de ani. Ceea ce e îngrijorător. Ei au ajuns la spital din cauza altor afecţiuni care prin specificul lor impuneau testare HIV-SIDA”, a precizat dr. Roșu, potrivit bzi.ro.
Dr. Florin Roșu: Crește alarmant numărul pacienților seropozitivi!
Explicațiile acestui fenomen sunt complexe. Acești tineri fie sunt din familii autoritare și au avut o educație rigidă, care nu corespunde sensibilităților lor, fie, dimpotrivă, au avut o libertate totală, o viață socială de tip club, un anturaj care favorizează consumul de subsanțe interzise, de acool.
Dr. Florin Roșu spune că acești tineri au nevoie de consiliere psihologică. La Centrul Regional HIV/SIDA din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase ”Sf. Parascheva” Iași sunt psihologi și personal medical care au experiența și empatia necesare abordării acestor cazuri. Pe de o parte, acești tineri sunt ascultați și nu sunt învinovățiți, iar pe de altă parte, beneficiază de tratament de ultimă oră.
Dr Florin Roșu subliniază că acest fenomen este și consecința lipsei educației sexuale și a informațiilor corecte: ”Suntem încă o societate în care sexualitatea este un subiect tabu însă repercusiunile lipsei de informare sau a informării superficiale, greşit gândite, se traduce în acest număr al creşterii cazurilor de infectare HIV în rândul tinerilor, la vârsta la care ar trebuie să se bucure de viață, nu să lupte pentru ea și este doar una din problemele grave ale lipsei educației sexuale”.