Fenomen astronomic interesant, în curând, pe cerul României
În curând Luna va fi cu 30 la sută mai strălucitoare și cu 14 la sută mai mare decât media lunilor pline. În plus, va fi și roz! Fenomenul astronomic va putea fi observat în toată splendoarea în România.
Super Luna Roz, a doua cea mai mare Lună Plină din 2021, va avea loc luni, 26 aprilie, potrivit NASA. Luna va putea fi observată cu ochiul liber timp de trei zile, de duminică seară până miercuri dimineață, potrivit Live Science.
Super Luna roz reprezintă un fenomen astronomic special, care poate fi văzut cu ochiul liber pe cer. Acesta se produce când satelitul Pamantului se află la cea mai mică distanță de Terra, el fiind vizibil și în România, în data de 27 aprilie 2021, la ora 6.31, în faza de maximum.
În acea noapte Luna va fi plină și va fi mai strălucitoare, ca de obicei, fiind o atracție în toată lumea pentru pasionații de observații ale corpurilor cerești, potrivit Somerset Live.
Numele de Luna Roz a fost dat pentru prima data in Almanahul Fermierului din statul Maine (Statele Unite) in anii ’30, cand americanii au pus nume „indiene„, acestor fenomene ale satelitului Pamantului, scrie NASA. Culoarea provine de la florile numite Brumărele – plante erbacee, care își au originea în America de Nord, scrie NASA.