Fenomene astronomice rare: Unde și când pot fi văzute singura eclipsă totală de lună din 2021 și „luna singerie”
Singura eclipsă totală de lună din acest an va avea loc în 26 mai, în același timp cu „superluna sângerie”, acestea fiind două fenomene astronomice rare.
Potrivit Space.com, fenomenul va avea loc la prânz, la ora României, deci luna nu va fi vizibilă de la noi din țară.
Eclipsa va putea fi urmărită în Australia, sud-estul Asiei, Canada, mare parte din SUA și America Centrală.
Luna plină va părea mai mare decât de obicei, deoarece se va afla la perigeu, adică la cea mai apropiată distanță de Pământ). În momentul în care va intra în conul de umbră al Pământului, va avea o culoare roșiatică.
Putem vedea eclipsa de lună pe internet
Observatorul Griffith din Los Angeles a anunțat că, dacă vremea o va permite, va transmite în direct imagini începând cu ora României 11.45, cu doar două minute înainte de începerea fazei penumbrale a eclipsei de Lună. Transmisia se va încheia la ora 04.00, după ce se va încheia ultima fază a eclipsei.
Observatorul Lowell – unde a fost descoperită planeta pitică Pluton – va transmite, de asemenea, imagini în direct ale eclipsei de la mai multe telescoape din Flagstaff, Arizona, începând cu ora României 12.30. Echipa de acolo va face și un curs online despre Lună și eclipse.
Virtual Telescope Project, un observator online fondat de astrofizicianul Gianluca Masi de la Observatorul Astronomic Bellatrix din Italia, va avea două transmisiuni în direct: una pentru eclipsă și alta pentru superlună. Astrofizicianul Gianluca Masi, fondatorul Proiectului Telescopului Virtual, va da exlicații live pentru cele două fenomene astronomice, începând cu ora României 13.00.
Time and Date, un site interactiv care oferă o varietate de instrumente pentru observarea cerului și conversia fusului orar, va avea, de asemenea, o transmisie live începând cu ora 12.30, ora României.