Ferma Ancuței, farm-park la Moara Vlăsiei, un proiect unic în România (VIDEO)
Începând cu 1 mai, Ferma Ancuței din Căciulați, Moara Vlăsiei, aflată la circa 30 de kilometri distanță de București, a devenit cel mai căutat loc de recreere și distracție pentru copiii din Capitală și părinții lor, dar și din zonele limitrofe. Motivul: inaugurarea parcului cu tematică agricolă și pedagogică sau farm – park, cum îi spun cei care au dat naștere unui proiect unic în țară, despre care a început să se ducă vestea.
O oază de verdeață și de liniște, dar și un loc unde cei mici descoperă cu uimire și încântare vechi tradiții românești readuse la viață de o familie de antreprenori locali, ale cărei începuturi în afaceri datează de aproape un secol. Adică de pe la 1920, anul în care străbunicul, Ristea Cristache, deschidea celebra pe-atunci măcelărie din Căciulați, devenită faimoasă în Ilfov și nordul Bucureștiului… au trecut anii, au venit noi generații, iar măcelăria este la fel de renumită și acum, readusă la viață fiind de către strănepoți, care au păstrat întocmai rețetele de altădată, calitatea produselor și gustul perfect.
Prima zi și o mare surpriză
Deși s-a deschis de doar câteva săptămâni, parcul de la Ferma Ancuței a stârnit un interes așa de mare în piață, că i-a luat prin surprindere inclusiv pe investitori.
‘’În ziua deschiderii, oamenii stăteau la coadă să vadă farm-park-ul de la Căciulați, despre care se dusese vestea mai mult din om în om și în urma postărilor pe rețelele sociale. Nici nouă nu ne venea să credem ce interes ridicat a stârnit și încă într-un timp atât de scurt’’, povestește cea care se ocupă de administrarea afacerii, Ancuța Filip, fiica antreprenorilor români care au avut ideea înființării acestui parc tematic, în urmă cu mai bine de zece ani.
Pe atunci, nu exista decât o fermă de văcuțe de lapte, care a primit numele de Ancuța, tânăra antreprenoare de astăzi. De aici începe o nouă poveste și noi provocări pentru următoarele decenii, cel puțin. Ancuța și viitorul ei soț promit că au planuri mari pentru viitor, iar surprizele nu se vor lăsa așteptate.
Loc de poveste și istorie
Ferma Ancuței este amplasată într-o zonă cu o deosebită încărcătură istorică, pe vechiul Drum al Teilor, care unea în linie dreaptă Palatul Ghica din București, cu copia lui mai mică, reședința de vară – Palatul din Căciulați.
Pe drumul străbătut altădată de caleștile domnești, lângă Fântâna lui Radovan haiducul, fratele lui Baba Novac, căpitan al lui Mihai Viteazul și lângă izvorul râului Mostiștea, acum zburdă copiii veniți să descopere lumi demult apuse, dar și să se bucure de realitatea imediată într-un cadru de poveste. Iar Ferma Ancuței și parcul din jurul ei reprezintă cu adevărat refugiul mult dorit în mijlocul naturii, locul în care tradiția se îmbină armonios cu ultimele cuceriri ale tehnologiei.
Aici copiii pot să vadă și să interacționeze cu văcuțele de la fermă, să facă o scurtă plimbare cu poneii prietenoși sau, de ce nu, să afle câte ceva din tainele unor meserii dispărute sau pe cale de dispariție, astăzi, cum ar fi potcovăritul, fierăritul sau tâmplăritul.
Pe vremuri, agricultura era ocupația de bază pe aceste meleaguri, iar micuții pot să descopere și să înțeleagă mult mai ușor cum lucrau bunicii la cultura cartofului, de exemplu, și ce echipamente aveau la îndemână. Și nu sunt singurele, pentru că tot aici mai pot vedea mai multe pluguri, o batoză sau un tractor peste care au trecut ceva ani buni și care să le dea o perspectivă asupra acelor timpuri din postura timpurilor actuale.
Nu în ultimul rând, copiii au ocazia să admire mai multe exponate aduse din Ardeal, strânse de prin curțile localnicilor de către investitorii ambițioși de la Căciulați de-a lungul anilor, adevărate mărturii peste timp ale vremurilor trecute. Și chiar nu aveți cum să nu remarcați o șură care are vreo 100 de ani vechime, o batoză cam tot de pe atunci, iar ceva mai aproape de timpurile noastre, o combină Claas din 1967 sau un tractor UTB 650 produs la Uzina de la Brașov. Pentru amatorii de senzații tari, există și o surpriză de zile mari: un tractoraș Fordson din 1920 adus tocmai din Marea Britanie, o raritate la acest moment în lume.
După o incursiune în timp și pe mai multe meleaguri, copii se pot bucura de un tur de fermă cu tractorașul, pot alege un traseu tip karting pentru tractorașe și tractoare cu pedale, mini-tiroliana sau un tobogan. Tot pentru ei, există o saltea uriașă, dar și un traseu tip exatlon, preferatele multor vizitatori.
Între timp, părinții au program de voie, adică se relaxează la umbra salcâmilor, bucurându-se de renumiții mici de la Măcelăria Cristache sau de brânzeturile produse din laptele de la văcuțele din fermă, ba chiar își pot lua provizii și pentru acasă de la magazinul cu produse de la fermă.
Cam așa arată o zi obișnuită la Parcul de la Ferma Ancuței, care funcționează de marți până duminică, între orele 10.30 – 22.00, unde sunteți mereu bineveniți. Oamenii de aici sunt pregătiți să vă aducă nu doar zâmbetul pe buze, ci să vă facă să vă simțiți cu adevărat copii în mijlocul naturii, în cel mai căutat parc tematic din jurul Capitalei.