Ferma Dacilor: Cum a aflat mama lui Lucian Ene că fiul şi nepoţii săi au murit – EXCLUSIV
Dimineaţa zilei de 26 decembrie 2023 a fost una de coşmar pentru familia lui Lucian Ene, fostul bodyguard care a pierit de Crăciun, alături de doi dintre cei trei băieţi ai săi, în incendiul de la Ferma Dacilor.
Imediat după incendiul devastator, toate televiziunile au început să transmită informaţii privind tragedia în care au pierit opt persoane. Fiind însă prima zi de Crăciun, nu mulţi români au deschis televizorul de la primele ore ale dimineţii. Aşa s-a întâmplat şi în familia lui Lucian Ene.
Primul care a aflat despre tragedia de la Ferma Dacilor a fost vărul primar al lui Lucian Ene, persoană a cărei identitate nu o vom face publică.
Acesta se afla în apartamentul său din Bucureşti când a fost sunat de un prieten care i-a sugerat să deschidă televizorul. În momentul în care a văzut imaginile a înlemnit, mai ales că fusese invitat de vărul său să petreacă împreună Crăciunul la Ferma Dacilor, dar refuzase.
„De abia mă trezisem şi tocmai făcusem o cafea, când am primit un telefon de la un prieten care mi-a spus să deschid televizorul. După ce am văzut primele imagini, au fost 15 minute în care nu mi-am revenit. Priveam în gol imaginile prezentate la televizor şi nu îmi venea să cred … Ar fi trebuit să merg şi eu acolo, dar am refuzat. Înainte cu câteva zile de Crăciun, Lucian venise la mine acasă şi ţinea morţiş să mergem împreună cu soţiile şi cu copiii să petrecem Crăciunul la Ferma Dacilor. Deşi mai fusesem acolo de multe ori, am refuzat …”, ne-a declarat în exclusivitate vărul lui Lucian Ene, poreclit PIF.
Mama lui Lucian Ene a primit telefonic vestea
Dar cel mai greu moment pentru vărul primar al lui Lucian Ene, după aflarea tragediei, a fost acela când a trebuit să o anunţe pe mătuşa sa că şi-a pierdut fiul şi doi dintre nepoţei.
„Mătuşa mea, mama lui Lucian, este în vârstă. Locuim în acelaşi bloc. În acea dimineaţă urma să-i duc o bucată de carne pe care o ţinea la mine în congelator. După ce am aflat despre tragedie, şocat fiind, mă gândeam cum să-i spun mătuşii mele că Lucian nu mai este, de teamă să nu moară la aflarea veştii … Când am ajuns la dânsa aflase … Primise telefoane de la prietene să se uite la televizor … A aflat, la fel ca şi mine, de la televizor. A fost cumplit … Era distrusă când am ajuns la dânsa … Am crezut că va muri”, a mai spus vărul primar al lui Lucian Ene.
Acesta a dezvăluit că la scurtă vreme după aflarea veştii a plecat împreună cu mătuşa sa la spitalul de copii Grigore Alexandrescu, unde fusese transportat de urgenţă Matei Ene, unicul copil supravieţuitor al lui Lucian Ene. Apoi au mers la spitalul Floreasca, unde fusese adusă de urgenţă, cu arsuri majore, soţia vărului său.
„Lucian nu era finul lui Cornel”
Aceeaşi sursă a ţinut să dezmintă informaţiile apărute în mass-media conform cărora Lucian Ene ar fi fost finul lui Cornel Dinicu. „Lucian nu a fost finul lui Cornel Dinicu, aşa cum spun jurnaliştii. Erau prieteni vechi, de prin anul 1995. Lucian avea alţi naşi de cununie”, a precizat vărul primar al lui Lucian Ene.
Cum a fost găsit trupul carbonizat al lui PIF
Surse din anchetă ne-au mai declarat că, la momentul în care pompierii au găsit trupurile celor mistuiţi de incendiu, corpul lui Lucian Ene era carbonizat. Acesta era chircit, ţinând în braţe trupul unuia dintre copiii care au pierit în incendiu, de asemenea carbonizat. Cel mai probabil era fiului lui Cornel Dinicu, Victor (11 ani).