Fermier despre investiția în biogaz: Gaură pe toată linia. Vând cu 400 lei megawatt-ul și îl cumpar cu 1.500-1.800 lei, dau și cumpăr în fiecare zi
În România, investițiile fermierilor cu afaceri în zootehnie în instalații de producție a biogazului sunt destul de puține, adică undeva aproape de zero, pentru că vorbim de două-trei unități în total, și acestea nerentabile, după cum susțin proprietarii.
Dincolo de faptul că îi ajută pe partea de mediu, fermierii n-au niciun avantaj, în condițiile în care nu primesc certificate verzi, ba mai mult, livrează energia verde în sistem la un anumit preț, după care o iau înapoi de patru ori mai scumpă. Ori, numai afacere nu se cheamă aceasta.
“La mine, producția este de 635 kwh, eu consum numai tehnologic, restul pompez în rețea și cumpăr de la cel la care vând. Este o anormalitate, eu vând megawatt-ul cu 400 lei și el imi vinde mie cu 1.800 lei, cumpăr tot timpul, în condițiile în care am și ferme care nu sunt legate de biogaz. Am două linii, una pe care vând si una pe care cumpăr, cu contoare separate. (…) În cazul meu, este o investiție bună, pentru că n-am probleme cu mediul, dar din punct de vedere financiar este gaură totală”, a declarat pentru Puterea Alexandru Baciu, un cunoscut fermier din județul Călărași.
Acesta administrează 2.000 de hectare de teren agricol, crește vaci – atât de lapte, cât și de carne, mai are și un abator, dar și câteva magazine, inclusiv în București, prin intermediul cărora vinde carnea de vită.
Programele de finanțare, inexistente
Alexandru Baciu se declară total dezamăgit de lipsa de susținere din partea autorităților față de sectorul zootehnic. A realizat o investiție de 3,2 milioane de euro pe cont propriu, fără niciun sprijin de la statul român, deși, conform legii, ar fi trebuit să primească certificate verzi.
„Am pierderi pentru că am realizat investiția după o lege a statului român, în care se spunea că atunci când termin investiția, voi avea un beneficiu în așa-zisele certificate verzi. Eu am făcut investiția și prin prisma gestionării gunoiului de la vaci, pentru că îl folosesc ca materie primă – dejecțiile lichide și ceva siloz de porumb pe care îl obțin în cultură dublă. Investiția este foarte costisitoare, dacă ar fi fost într-o țară normală din punct de vedere administrativ, Ministerul Mediului trebuia el să finanțeze 100% astfel de investiții, i-ar fi încurajat pe toti cei care au afaceri în zotehnie să realizeze capacități de regenerare, pentru că este costisitor și nu au cum să facă singuri ’’, a mai declarat Alexandru Baciu.
Fermierul mai spune că la acest moment nu există niciun program de finanțare pentru fermierii din zootehnie care doresc să investească în capacități de producție a energiei regenerabile.
“Vrei regenerabile și nu prinzi niciun proiect? Trebuiau sa fie finanțate de Ministerul Mediului nu 100%, ci 200%, să fi dat niște bani în avans pe cinci ani ca să faci așa ceva. Suntem la 1000 de ani în urmă față de ce au realizat alții până acum. Am investit banii, pentru că mi-ai promis, a fost lege, însă, toate certificatele verzi sunt pe eoliene și pe solare. Vorbim de energie regenerabilă, atunci când o faci din gunoi de grajd și din resturi vegetale, restul nu este nimic regenerabil”, a mai precizat Alexandru Baciu.