Fermierii care folosesc produse de protecţia plantelor nu vor fi sancționați, susțin oficialii de la Agricultură
Fermierii care efectuează tratamente fitosanitare la culturile agricole sau horticole care utilizează produse de protecţia plantelor nu vor fi sancționați, susține Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, care încearcă să-i liniștească pe producători după informațiile apărute în ultima vreme, conform cărora aceștia ar risca să fie pedepsiți cu închisoare de până la cinci ani.
Folosirea substanţelor chimice foarte periculoase este reglementată strict pentru protecţia populaţiei, iar sancţiunile din actul normativ nu vizează, sub nicio formă, fermierii şi efectuarea tratamentelor fitosanitare la culturile agricole sau horticole care utilizează produse de protecţia plantelor, innformează Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
„Pentru corecta informare a tuturor fermierilor, precum şi a opiniei publice, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale face următoarele clarificări în ceea ce priveşte art. 65 (I) ‘Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani fapta de a comercializa, deţine sau de a utiliza produse de protecţie a plantelor pentru uz profesional de către persoane neautorizate’, din proiectul de OUG privind fabricarea, reambalarea, importul, comercializarea, utilizarea şi prestarea de servicii cu produse de protecţie a plantelor pe teritoriul României, postată în transparenţă decizională pe site-ul instituţiei, în data de 22 noiembrie 2022: Pentru utilizarea necorespunzătoare a substanţelor chimice foarte periculoase ce pot duce la pierderi de vieţi omeneşti, situaţie reglementată deja strict de către legislaţia în vigoare, se introduc sancţiuni mai aspre în scopul protejării populaţiei şi implicit a fermierilor, în acord cu legislaţia europeană în vigoare”, se arată într-un comunicat al MADR.
Instituția menţionează că se prevede clar în legislaţie că substanţele folosite la dezinsecţia şi deratizarea spaţiilor de depozitare a cerealelor sunt utilizate numai pentru uz profesional, de către personalul instruit temeinic, pentru a nu pune în pericol sănătatea şi viaţa populaţiei.
„Aşadar, sancţiunile din actul normativ nu vizează, sub nicio formă, fermierii şi efectuarea tratamentelor fitosanitare la culturile agricole sau horticole care utilizează produse de protecţia plantelor. De asemenea, legislaţia a fost completată, în capitolul X al proiectului de act normativ, cu pedepse mai aspre pentru traficul de pesticide contrafăcute, având în vedere riscurile crescute la adresa sănătăţii publice, generate de folosirea unor produse neconforme, cu o toxicitate ridicată”, precizează Ministerul.