Fermierii nu mai au hrană și nici apă pentru animale, în Botoșani. Seceta a ars pășunile
Seceta a lovit puternica zona Moldovei în acest an, fiind afectat nu doar sectorul vegetal, ci și zootehnia, fermierii ajungând în situația să nu mai aibă apă și nici ce să le dea de mâncare animalelor. Producția de lapte, de exemplu, a scăzut cu 70%, față de anul trecut.
Directorul Staţiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (SCDCOC) Popăuţi din judeţul Botoşani, Ionică Nechifor, care este şi preşedinte al Asociaţiei Crescătorilor de Ovine şi Caprine Moldoovis, solicită autorităților instituirea stării de urgenţă, din cauza secetei care afectează cea mai mare parte a zonei Moldovei.
Judeţul Botoşani este lovit de o secetă fără precedent, iar pierderile sunt deja foarte mari.
„Eu estimez unde la 95% pierderi în ceea ce înseamnă culturile înfiinţate în primăvară. Eu cred că în zona zootehnică este mai grav. Toate păşunile sunt roşii. Efectiv la ora actuală fermierii dau mâncare din ceea ce a rămas ca rezervă de anul trecut. Nu mai vorbesc de producţia de lapte care s-a dus undeva la 70% din producţia de anul trecut. Consecinţele sunt grave. De aia zic eu că statul român trebuie să folosească toate rezervele posibile pentru a salva fermierul”, a declarat Nechifor.
Dezvoltarea sistemelor de irigaţii este singura alternativă la crizele de precipitaţii care se înregistrează, cu intensitate crescută de la un an la altul, consideră Şeful Staţiunii de la Popăuţi.
„Noi suntem la mila lui Dumnezeu. Nu avem cum să ne luptăm cu natura, cu ceea ce se întâmplă astăzi. Singura soluţie rămâne la Guvernul României, Ministerul Agriculturii în aşa fel încât să putem să supravieţuim în această perioadă”, a adăugat Nechifor.
Pe fondul secetei prelungite, cursurile de apă au secat, iar fermierii nu au surse de apă pentru animalele lor, mai spune Ionică Nechifor.