Fermierii polonezi denunță comerțul ilegal cu cartofi mai ieftini aduși din România

Publicat: 30 mai 2022, 14:30, de Otilia Caloian, în ECONOMIE , ? cititori
Fermierii polonezi denunță comerțul ilegal cu cartofi mai ieftini aduși din România

Rafturile magazinelor din România sunt pline de cartofi și mere aduse din Polonia. Ei bine, se pare că s-a întors roata: polonezii se plâng că în Polonia intră ilegal cartofi din România la prețuri mult mai mici decât cele practicate de ei.

“Intermediarii cumpără cartofi din România, care sunt ceva mai ieftini. Apoi îi pun în saci polonezi și îi vând ca fiind polonezi. Ei vând la prețuri din Polonia, astfel încât au o marjă mai mare. Sunt escroci ordinari, ce profită de polonezii obișnuiți care vor să cumpere alimentele noastre poloneze”, a declarat Michael Kołodziejczak, președintele patronatului fermierilor din Polonia, Agrounia, citat de presa poloneză.

Șeful patronatului Agrounia spune că procesul de falsificare al etichetelor “are loc de ani de zile” în Polonia.

România importă cartofi de aproximativ 50 de milioane de euro în fiecare an şi exportă de doar 3,5 milioane de euro. Cu toate că suntem locul patru în Europa, la suprafețe cultivate, după Franţa, Germania şi Polonia şi pe locul şase la producţia realizată,  jumătate din cartofii consumați în România provin din import.